life as a killjoy

à quoi bon vouloir faire l’amour si l’on doit à chaque fois s’interrompre pour vivre ?

la ce bun să very să faci dragoste dacă de fiecare dată trebuie să te întrerupi pentru a trăi ?

ça la fout mal

l’ami J. se sent de plus en plus désemparé, car il fait des gros efforts pour se conformer aux règles qu’il croit pertinentes, tout en se réservant le droit d’avoir un petit jardin secret pour cultiver sa méchanceté. ça ne lui réussit pas du tout, il joue faux sur toute la ligne, car ce qu’il devrait faire serait le contraire : combattre son jardin secret et se montrer un peu plus rebelle face aux soit disantes normes de bienséance. mais ça, ça serait trop lui demander, je pense …

prietenul J. se simte din ce în ce mai neajutorat, pe de o parte face mari eforturi să se conformeze regulilor pe care le crede pertinente, dar în același timp își rezervă dreptul de a păstra o grădină secretă în care să-și cultive răutatea. din păcate nimic nu-i iese și dă greș pe toată linia, căci ar trebui să facă tocmai invers : să-și reprime grădina secretă și să se arate mai rebel față de așa-zisele norme de bună purtare. dar asta ar însemna să ceară prea mult de la el însuși, presupun…

la fonction crée l’organe

il serait peut être temps que je me forge un culte personnel, que je me rabiboche avec une divinité domestique. je me sens enfin prêt à me fabriquer une déité de toutes pièces, à coup de petits gestes rituels. je vais commencer par me concocter une prière laconique, une mantra rhétorique, juste bonne pour que je ne tombe pas dans l’apaisement.

poate că a venit vremea să-mi meșteresc un cult personal, să mă încârdășesc cu o divinitate blândă. mă simt în sfârșit gata să-mi cârpesc o zeitate din petecele mărunte ale unor gesturi rituale. o să încep prin a-mi încropi o rugăciune laconică, o mantră retorică, numai bună cât să nu mă lase să mă împac cu mine însumi.

approximativement bien

le Clezio dit que l’auteur doit avoir la force de l’imperfection. oui, mais alors une imperfection maîtrisée et construite, et non pas handicapante et inévitable. faire moins par peur de n’en faire trop, et non pas parce qu’on bute sur quelconque limite. se baisser pour ne pas se cogner contre l’irritante perfection, d’accord, mais ne pas rester penché à cause d’une bosse devenue naturelle. littérairement bien parce qu’humainement imparfait.

le Clezio spune că autorul trebuie să aibă puterea imperfecțiunii sale. poate că da, dar atunci să fie vorba despre o imperfecțiune stăpânită și construită, și nu despre una handicapantă și inevitabilă. să faci mai puțin de teamă să nu faci prea mult, iară nu pentru că te lovești de vreo limită. să te apleci pentru a nu da cu capul de pragul de sus al iritantei perfecțiuni, de acord, dar să nu rămâi aplecat din cauza unei cocoașe ce devine naturală. să fii bine literar pentru că ești omenește imperfect.

n’importe quoi

comme si, une fois avoir mis de la méthode dans mes doutes, ils seraient plus vivables, ils me tarauderaient moins…

ca și cum, dacă aș introduce o metodă în felul meu de a aplica oricărui lucru o îndoială, aceasta ar fi mai trăibilă, mi-ar sfredeli sufletul mai puțin…

angry mob

putain, si j’exprimais le quart de ce que pense vraiment, en quelques heures il y aurait une foule enragée qui m’attendrait et me piétinerait devant mon immeuble.

dacă aș exprima un sfert din ceea ce gândesc cu adevărat, în câteva ore o gloată turbată de mânie s-ar aduna în fața casei mele pentru a mă aștepta să ies și a mă călca în picioare.

humour juif

ce qui me frustre le plus dans le passe-temps de la photo amateur est ce jeu de cache-cache que nous infligent les moments de grâce, qui ne se présentent essentiellement à nous que lorsqu’on n’a pas d’appareil photo sur nous. et même si nous décidions d’en porter un en permanence dans un sac à dos, je parie que le temps de tout sortir et de se mettre en position de shoot, le moment de grâce s’effacerait à jamais… ce n’étais qu’une théorie, jusque récemment, quand, en décidant que la qualité exécrable de la caméra de mon iPod n’était pas un obstacle majeur, j’ai pu finalement la démontrer par la preuve du contraire.

je n’aurais jamais pu prendre cette photo avec un vrai appareil, alors qu’avec mon iPod, sorti du fin fond de mes poches en deux temps trois mouvements, j’ai eu l’air de vouloir passer un coup de fil.

ceea ce mă frustrează cel mai mult atunci când vreau să fac pe fotograful amator este jocul acesta de-a v-ați ascunselea pe care îl joacă momentele de grație cu noi, împotriva voinței noastre. ele se îndărătnicesc să ni se arate doar atunci când nu avem aparatul foto cu noi. și chiar dacă am hotărî să purtăm unul cu noi în permanență, pun pariu că până să apucăm să apăsăm pe declanșator, momentul de grație se evaporă. însă asta nu era decât o teorie, până acum câteva luni când, hotărând că execrabila calitate a lentilei iPod-ului meu nu constitue un obstacol major, am putut să o și demonstrez, reușind o probă a contrariului.

n-aș fi putut nicicând face această fotografie cu un aparat adevărat, pe când cu iPod-ul, scos din fundul buzunarelor în doi timpi și trei mișcări, m-am făcut că răspund la un apel…

prodiguer avec soin

l’ami B. a plein d’idées à vivre, mais il reste tout le temps à sec, parce qu’il choisit de les flamber dans le feu de l’action, as they are occuring to him. il se retrouve souvent à court d’idées, car il veut vivre plus qu’il n’en est préparé. alors que moi, parcimonieux, j’aime amasser les sporadiques idées qui se présentent à moi, et je les dépense rarement, par avarice et peur qu’elle ne se réalisent pas correctement. le maître mot ici c’est dilapidation, mais je ne suis pas sûr qui de nous deux est le voyou.

amicul B. are o groază de idei despre cum trebuie trăit, dar rămâne mereu în pană, pentru că preferă să le arunce în focul acțiunii, imediat ce îi vin. niciodată nu are vreo idee de rezervă, și asta pentru că vrea să trăiască mai mult decât îi este dat să o facă. pe când mie, parcimonios cum sunt, îmi place să adun ideile sporadice care îmi vin, și pe care le cheltui foarte rar, din zgârcenie și din teamă că ele nu vor deveni realitate așa cum ar trebui. cuvântul cheie aici este “delapidare”, dar nu sunt sigur care dintre noi, eu sau amicul B. este cel care încalcă legea firii.

se faire violence

parfois je voudrais me mettre hors de moi, mais je me connais si bien : le salaud ne me laisserait plus rentrer.

câteodată aș vrea să-mi ies din fire, dar n-o fac pentru că mă cunosc prea bine : ticălosul de mine nu mi-ar mai da drumul înăuntru.

l’auteur est mort, et le lecteur ne se sent pas très bien non plus

depuis que j’ai appris que Barthes a formellement délégué une partie du boulot de l’écrivain sur les épaules du lecteur, mes textes sont devenus plus brefs et plus bâclés. si j’accepte mal que nous soyons tous de co-auteurs dans un monde sans créateur, c’est parce que j’ai une dent contre le travail en équipe. faites-moi perdre le contrôle de ma production, et vous n’aurez de moi que le minimum syndical, et encore… (j’ai failli ne pas finir cette phrase…)

de când am aflat că Roland Barthes a pus fără drept de apel o parte din treaba scriitorului în cârca cititorului, textele mele au devenit mai scurte și mai bălmăjite. dacă îmi vine greu să accept ideea că am fi cu toții co-autori într-o lume fără creator, aceasta se întâmplă pentru că ceva în mine refuză organic munca în echipă. faceți în așa fel încât să nu mai am controlul producției mele, și nu veți mai obține decât minimul sindical, dacă voi mai fi capabil și de acela… ( cât pe ce să nu termin nici fraza asta…)

je me demande de qui je tiens tout ça…

j’ai connu des optimistes qui me disaient : “même si tu n’as aucune chance, saisis-la quand-même.” ce à quoi le moine en moi rétorquait : “mais à quoi ça rime de vouloir mettre la main sur ce que devient à moi uniquement parce que je m’en empare ? je préfère que mon dû me traque, qu’il s’acharne à me rattraper, et qu’il rentre tout seul en ma possession. je ne veux détenir d’avoirs que malgré moi. car désirer des choses, ça peut encore aller, en être le propriétaire est à peu près supportable, mais se mettre en compétition pour les avoir, eh bien ça me lève le coeur juste à y penser…”

am întâlnit optimiști care îmi spuneau : “chiar și atunci când nu ai nicio șansă, folosește-o.” frază la care călugărul din mine replica : “dar la ce bun să vreau să pun mâna pe ceea ce devine al meu doar în virtutea faptului că devin proprietarul lui ? prefer mai curând ca ceea ce mi se cuvine să mă urmărească, să se încăpățâneze să mă ajungă din urmă, și să intre singur în posesia mea. nu doresc să dețin averi decât involuntar, aproape împotriva voinței mele. și asta pentru că a dori lucruri mai merge cum mai merge, a fi stăpânul unor lucruri încă poate fi suportabil, dar a te întrece cu alții pentru a le obține, ei bine asta îmi provoacă greață numai când mă gândesc…”

search me…

cette fille un peu simplette, m’ayant rencontré une seule fois, s’est sentie assez confiante pour opiner que j’étais quelqu’un de foncièrement méchant. ah, si au moins cela était vrai, si au moins j’avais la force et la passion requises pour être vraiment méchant. je pourrais alors les combattre au bien leur laisser libre cours. mais il n’en est rien, je suis juste indifférent, je n’arrive tout simplement plus adhérer au réel comme je le faisais avant. malheureusement, ce n’est que la réaction d’un esprit binaire comme le sien confronté à ma personnalité qui, bien que médiocre, s’avère quand même trop complexe pour ses capacités de compréhension. c’est presque moyenâgeux comme réaction, le genre d’accusation qui m’aurait valu d’être brulé sur le bûcher il y a 600 ans, pour un simple manque d’enthousiasme envers les choses simples de la vie. je suis méchant dans la mesure où un fétichiste est méchant. car j’avoue, je suis un fétichiste du vide.

o tânără puțin cam săracă cu duhul, după ce m-a întâlnit o singură dată, s-a simțit destul de sigură pe ea ca să-și dea cu părerea despre faptul că eu aș fi o persoană funciarmente rea. ah, dacă măcar asta ar fi adevărat, dacă măcar aș avea forța și pasiunea necesare pentru a fi cu adevărat o persoană cu adevărat rea. aș putea atunci să aleg între a reprima sau a lăsa frâu liber naturii mele malițioase. dar nimic nu este mai fals, sunt doar indiferent, nu reușesc să ader la realitate așa cum obișnuiam să o fac. din nefericire, este doar reacția unui spirit binar ca al său confruntat cu personalitatea mea care, deși destul de mediocră, se dovedește totuși prea complexă pentru capacitățile ei de înțelegere. este o reacție aproape medievală, este tipul de acuzație care m-ar fi condus direct la arderea pe rug acum 600 de ani, și asta doar pentru o simplă lipsă de entuziasm față de lucrurile simple ale vieții. sunt rău în măsura în care un fetișist este o persoană rea. pentru că, mărturisesc, sunt un fetișist al vidului.

ça vous travaille, hein ?…

comment est-ce possible que même les gens dont je me sens assez proche puissent prendre le paresseux et superficiel vert-de-gris de ma nonchalance pour de la rouille produite par la pulsion agressivement corrosive de la méchanceté ? il ne faut pas se méprendre, même si parfois j’ai l’air d’attaquer votre surface de contact, ce n’est après tout qu’une couche d’oxydation protectrice que je vous propose. et puis arrêtez de vous astiquer tout le temps !

nu-mi dau seama cum oamenii care-mi sunt destul de apropiați pot să confunde leneșa și superficiala cocleală a nonșalanței mele cu o rugină pe care ar produce-o pulsiunea agresiv-corozivă a presupusei mele răutăți. nu trebuie să vă lăsați păcăliți, chiar dacă uneori am aerul că vă atac suprafața de contact, de fapt eu nu vă propun altceva decât un strat de oxidare protectoare. și mai încetați odată cu lustruitul ăsta obsesiv al eului !

authorizing the self

I saw this woman in the bus, she seemed that she has tried so hard and succeded to give birth to his son solely to perform a more legitimate bitching about life in general. like having a child seemed to put her in a position of a way more authoritative grumbeling than her earlier status of sterile harpy.

non, mais avec quoi je viens…

c’est vrai que je trouve de plus en plus difficilement mes paroles, mais bon, en même temps ça ne m’arrive qu’à l’oral…

e adevărat că îmi găsesc din ce în ce mai greu cuvintele dar, mă rog, până la urmă asta nu mi se întâmplă decât atunci când încerc să vorbesc.

mais pourquoi ?, je n’ai rien fait…

ma propre nonchalance m’offense, ma dignité doit se retourner dans sa tombe. et voilà que je continue d’abandonner, pour tenter ensuite d’abandonner de continuer d’abandonner. mais cela ne donne rien. je m’enlise dans un sur-place sidérant.

propria mea nonșalanță mă jignește, demnitatea mea se va fi întorcând în mormânt. iar eu continui să las baltă, pentru ca mai apoi să încerc să las baltă încercarea de a lăsa baltă. până la urmă tot nimic nu iese. mă împotmolesc într-un stat pe loc siderant.

command + shift + no escape

le jour s’affiche sur l’écran de ma fenêtre, comme un problème, toujours le même, que je ne sais pas comment résoudre. alors je dessine le plus de cases possible, afin de multiplier les choix. comme d’habitude, le hasard cochera à ma place.

ziua se afișează pe ecranul ferestrei mele, ca o problemă, mereu aceeași, pe care nu știu cum s-o rezolv. astfel, desenez cât mai multe căsuțe cu putință, pentru a multiplica opțiunile. ca de obicei, hazardul va bifa în locul meu.

porte à faux-cul

non mais on croit rêver, c’est le comble du culot, les gens n’ont aucune limite : ils arrivent chez moi et me dérangent en se servant de MA sonnette.

incredibil, e culmea tupeului, oamenii nu au nicio limită, vin și mă deranjează acasă folosindu-se de soneria MEA!

ouvrir des nouveaux fronts

j’ai de plus en plus de cheveux blancs, mais la nature a déjà trouve un remède, car ma calvitie est en train d’escamoter le tout.

am din ce în ce mai multe fire de păr alb. natura însă a găsit deja un remediu, de vreme ce calviția este pe cale să escamoteze totul.

mort et en tiroir

un ami me demande pourquoi je ne fais pas plus d’efforts pour me faire publier. je lui résume ma position face à l’édition : un cadavre se décompose peu importe si on lui prodigue ou pas des sépultures. autrement dit, je sais que je suis éditable, mais c’est un constat auquel j’arrive sans enthousiasme. c’est d’ailleurs un processus souhaitable, mais pas indispensable.

un prieten mă întreabă de ce nu fac mai multe eforturi pentru a publica. îi rezum poziția mea față de actul editării : un cadavru se descompune indiferent dacă i se aplică sau nu ceremonia înmormântării. altfel spus, știu că sunt publicabil, dar e o concluzia la care ajung fără prea mult entuziasm. cred, dealtfel, că a publica este un proces de dorit, dar nu indispensabil.

l’esprit occupé

vieillir sans rien faire est bien plus difficile que vieillir en ayant la tête à autre chose. il faut choisir un boulot, ne serait-ce que pour ne pas s’apercevoir de son délabrement en marche.

a îmbătrâni stând degeaba este mult mai greu decât a îmbătrâni ocupat cu tot felul de treburi. e mai bine să ai o ocupație, fie și numai pentru avantajul de a nu-ți da seama de starea continuă de dărăpănare în care ești prins.

ressentir est un savoir comme un autre

des poètes j’ai appris comment éprouver mes sentiments. aimer, c’est facile lorsqu’on est si jeune. mais un amour n’est en rien différent d’une indicible angoisse, alors que l’on ignore comment distiller cette impétuosité de l’âme. les poètes m’ont appris la finesse dans le manque, la nuance dans le soupire, le raffinement dans la souffrance. quel long chemin entre la fermentation hormonale brute et le grand cru d’un amour déclamé. merci Salinas, Neruda, Borges, Machado, et j’en passe…, grâce à vous je suis désormais un connaisseur, et mes appellations amoureuses sont d’une origine si bien contrôlée…

de la poeți am învățat cum să-mi simt sentimentele. să iubești este foarte ușor, când ești așa de tânăr. dar o iubire nu se deosebește cu nimic de o indicibilă angoasă, atunci când nu avem habar cum să distilăm această impetuozitate a sufletului. poeții m-au învățat să deslușesc finețea din absență, nuanța din suspin, rafinamentul din suferință. ce drum lung între fermentația hormonală brută și grand cru-ul unei iubiri declamate. mulțumesc Salinas, Neruda, Borges, Machado, și încă câțiva…, datorită vouă, acum sunt un cunoscător, iar denumirile mele amoroase sunt de o origine atât de bine stăpânită…

maladie congénérale

si l’on pouvait mourir suite à un manque cruel de savoir-vivre… on serait vite débarrassé de trois quarts de la population… ou je me fais peut-être des illusions, car on les retrouverait plutôt hospitalisés, dans des bidonvilles et autre banlieues cossues, ces malheureux…

dacă s-ar putea muri ca urmare directă a unei acute lipse de politețe… am scăpa foarte repede de trei sferturi din populația globului… sau poate că îmi fac doar iluzii, poate că i-am găsi mai degrabă spitalizați, în tot soiul de mahalale și periferii șic, pe nefericiții aceștia…

frappes discrètes à une porte condamnée

m’arrivent parfois des petits bouts de prose, que je ne saurai ajouter à la fraternité de mes fragments autonomes. timides, ils longent la paroi de la feuille blanche, ne sachant pas trop comment interagir avec la foule de mes phrases… ils ont raison de se sentir orphelins, et prévoient avec sagesse qu’ils ne retrouveront jamais le tout hypothétique d’où ils se sont détachés… voici pour exemple un petit bout d’une nouvelle qui ne naîtra fort probablement pas :

… j’ai regardé tant de journées ensoleillées par la fenêtre de ma prison que je commence à regretter le fait de ne pas être né aveugle. en aveugle j’aurais pu croire que la douce lumière du soleil traversant la fenêtre est toute la chaleur dont un prisonnier peut se réjouir. il ne m’a pas été donné de me promener librement au-delà des barreaux, mais puisque la vue m’oblige à savoir la différence entre dedans et dehors, je porterai avec moi cette langueur de plante de serre que le vent jamais ne cajole.

câteodată îmi vin căpătâie de proză pe care nu le pot adăuga frăției autonomelor mele fragmente. stinghere, stau lipite de pereții paginii albe, nu știu prea bine cum să interacționeze cu mulțimea celorlalte fraze… sunt îndreptățite să se simtă orfane, și prevăd cu înțelepciune că n-o să se reîntregească nicicând cu totul din care s-au desprins… iată spre exemplu o bucățică dintr-o nuvelă care aproape sigur nu se va naște :

… am privit atâtea zile însorite pe geamul închisorii mele încât începe să-mi pară rău că nu m-am născut orb. ca orb aș fi putut crede că lumina blândă a soarelui trecând prin ferestre este toată căldura de care se poate bucura un prizonier. nu mi-a fost dat să mă plimb liber dincolo de zăbrele, dar pentru că vederea mă obligă să știu diferența dintre înăuntru și afară, am să port cu mine această mâhnire de plantă de seră pe care nu o mângâie nicicând vântul.

épargnez-vous le vrai moi

tout compte fait, je suis plutôt un altruiste, car quel cadeau plus beau que d’ignorer mon prochain, lorsqu’on a une personnalité comme la mienne…

la urma urmei, mă pot considera mai curând un altruist, de vreme ce nu pot face un cadou mai frumos aproapelui meu decât să-l ignor, dată fiind personalitatea mea…

question mal conçue

j’ai toujours vu les femmes comme des variables dans l’équation de ma vie. la seule constante fut mon incapacité de trouver la solution.

dintotdeauna am văzut femeile ca pe niște variabile în ecuația vieții mele. singura constantă a fost incapacitatea mea de a găsi soluția.

une vanne facile

comme elle pratiquait l’amour tarifé pour des sommes modiques, on aurait pu dire que c’était une femme pour toutes les bourses.

de vreme ce practica amorul tarifat pe sume modice, am fi putut spune că era o femeie pentru toate pungile.

euh, qu’est-ce que je disais déjà …?

le temps a cette rustre habitude de fermer mes parenthèses sans rien me demander. je me laisse bercer comme ça, par une divagation, dans un registre mineur, quand, vlan, ma parenthèse est refermée brutalement. c’est déplaisant, surtout que je n’ai plus grand-chose à dire dans ma phrase principale…

timpul are prostul obicei de a-mi închide parantezele fără să-mi ceară părerea. mă las dus așa, de câte-o divagație, într-un registru minor, când, trosc, paranteza îmi este închisă brutal. este neplăcut, mai ales că nu mai am mare lucru de spus în fraza mea principală…

balance du blanc, mon vieux, balance du blanc

le réel m’encombre sans cesse de choses qui s’accumulent en existant. il n’y a que sur papier que je peux faire le vide. le néant peut si bien se découper en pages blanches. tout signe que mon écriture réussit à éviter est une petite victoire contre le fatras du sens.

realul îmi este stânjenit fără încetare de lucruri care se tot adună existând. doar pe hârtie reușesc să fac curățenie, să golesc locul. neantul se prezintă destul de bine sub forma unor foi albe. orice literă pe care stiloul meu reușește să o evite, este o mică victorie împotriva maldărului sensurilor.

la farce du dindon

chaque jour qui s’ajoute à mon existence est une autre accusation injuste que je finis par lâchement assumer.

fiecare zi ce se adaugă existenței mele este încă o acuzație nedreaptă pe care cu lașitate sfârșesc prin a mi-o însuși.