euh, qu’est-ce que je disais déjà …?

le temps a cette rustre habitude de fermer mes parenthèses sans rien me demander. je me laisse bercer comme ça, par une divagation, dans un registre mineur, quand, vlan, ma parenthèse est refermée brutalement. c’est déplaisant, surtout que je n’ai plus grand-chose à dire dans ma phrase principale…

timpul are prostul obicei de a-mi închide parantezele fără să-mi ceară părerea. mă las dus așa, de câte-o divagație, într-un registru minor, când, trosc, paranteza îmi este închisă brutal. este neplăcut, mai ales că nu mai am mare lucru de spus în fraza mea principală…

balance du blanc, mon vieux, balance du blanc

le réel m’encombre sans cesse de choses qui s’accumulent en existant. il n’y a que sur papier que je peux faire le vide. le néant peut si bien se découper en pages blanches. tout signe que mon écriture réussit à éviter est une petite victoire contre le fatras du sens.

realul îmi este stânjenit fără încetare de lucruri care se tot adună existând. doar pe hârtie reușesc să fac curățenie, să golesc locul. neantul se prezintă destul de bine sub forma unor foi albe. orice literă pe care stiloul meu reușește să o evite, este o mică victorie împotriva maldărului sensurilor.

la farce du dindon

chaque jour qui s’ajoute à mon existence est une autre accusation injuste que je finis par lâchement assumer.

fiecare zi ce se adaugă existenței mele este încă o acuzație nedreaptă pe care cu lașitate sfârșesc prin a mi-o însuși.

le prochain, je l’aimerai, je promets.

vous avez de la chance que je ne sois pas chrétien. autrement, je vous assure, vous n’aimeriez point que je vous aime comme moi je m’aime.

aveți noroc că nu sunt creștin. altfel, vă asigur, nu v-ar plăcea deloc să vă iubesc așa cum mă iubesc pe mine însumi.

resonance qui boite

bien que sournoise, ma joie de vivre naît tout de même au beau milieu de mon âme. c’est le diapason qui donne le LA à toutes mes déceptions.

deși insidios, entuziasmul meu se naște totuși în străfundul sufletului. el este diapazonul care dă tonul tuturor dezamăgirilor mele.

une vie à dormir debout

je me suis habitué à dormir sur les plus improbables canapés, dans les plus invraisemblables positions. je pourrais devenir facilement un moine errant, et me départir de tous mes avoirs si l’on me garantissait tout de même une seule possession : un excellent matelas.

m-am obișnuit să dorm pe cele mai improbabile canapele, în cele mai incredibile poziții. aș putea deveni foarte ușor un călugăr rătăcitor, și aș putea să mă despart de toate bunurile pe care le am dacă mi s-ar garanta totuși o singură posesie, aceea a unei excelente saltele.

je donne le tournis

le fait d’avoir porté un bon moment la livrée de l’intégration sociale, ne me qualifie en fait pour rien du tout, en ce sens que cela n’a pu offrir aucune pérennité à mon ex-statut de “type bien”. avoir eu un boulot, une famille, une propriété, ne garantit pas aux autres que je traverse une déchéance uniquement épisodique. à un certain moment, il finissent par se méfier, ils ont peur que je ne les parasite, ils craignent, pire encore, que je ne les contamine. pour me consoler, je me dis que c’était dans l’autre posture que je paraissais un imposteur, et que les gens prennent peur à force de côtoyer quelqu’un qui se rapproche si dangereusement de la vraie condition humaine, celle que nous ne cessons de renier toute notre vie.

faptul de a fi purtat un timp livreaua integrării sociale, nu mă califică de fapt pentru nimic, în sensul că această experiență nu a putut oferi niciun pic de perenitate statutului meu de “om de treabă”. faptul de a fi avut o slujbă, o familie, o proprietate, nu le garantează celorlalți că traversez o decădere doar episodică. la un moment dat, ei ajung să fie neîncrezători, le este frică să nu îi parazitez, se tem, și mai grav, să nu îi molipsesc. ca să mă consolez, îmi spun că în cealaltă postură eram un impostor, și că oamenilor începe să le fie teamă să frecventeze o persoană care se apropie atât de periculos de adevărata condiție umană, cea pe care nu încetăm s-o renegăm de-a lungul întregii noastre vieți.

jouisseur précoce

mais d’où me vient cette force qui me pousse à déshonorer mes enthousiasmes jusqu’aux plus chétifs d’entre eux ? comment arrêter cette goujaterie de toujours violer mes promises avant même qu’elles n’arrivent sur le lieu de l’agression… ?

de unde voi fi găsind această forță care mă împinge să-mi dezonorez entuziasmele, până și pe cele mai firave dintre ele ? cum să opresc nestăpânita bădărănie de a-mi viola speranțele înainte chiar ca ele să ajungă la locul agresiunii… ?

tenace

les gens ne sont pas habitués à être désappointés. c’est pour cela que je fais preuve de patience et je me prends à plusieurs reprises.

oamenii nu sunt obișnuiți să fie dezamăgiți. de aceea am răbdare și încerc de mai multe ori.

soyons de bonne décomposition

ne pas hésiter de verser des larmes sur les mots qu’ont séchés après le passage d’un déluge intime. car gorger d’affects des anciennes passions déshydratées les poussera au pourrissement rédempteur.

să nu ezităm să vărsăm lacrimi peste cuvintele care s-au uscat după trecerea unui potop intim. imbibarea cu afecte a unor vechi iubiri deshidratate le va împinge cu siguranță către o putreziciune mântuitoare.

refoule sentimentale

je dois mettre tout ça en perspective. “perspective” est le nom que j’ai donné à la boîte noire dans laquelle je range tous les soucis dont je ne veux plus jamais me souvenir.

trebuie să pun totul în perspectivă. “perspectivă” este numele pe care l-am dat cutiei negre în care îmi pun toate îngrijorările de care nu vreau să mai aud niciodată.

mes vinyles n’ont pas pris une ride…

mon sens de l’humour ne prendra pas une ride, car il les met toutes sur les visages de ceux qu’il fait rire.

simțul umorului pe care îl am nu o să îmbătrânească și nu o să facă nicicând riduri, pentru că le pune pe toate pe chipurile celor pe care îi face să râdă.

démeneur

en parlant de l’album “The Velvet Underground & Nico”, Brian Eno dit : “très peu de gens ont acheté ce disque, mais presque chacun d’entre eux a formé un groupe”. si on transpose ça sur l’écriture, je trouve que c’est une honorable aspiration pour le geste auctoriel. avoir juste une poignée de lecteurs mais que chacun d’entre eux devienne un écrivain, voilà le pinacle qui comblerait mon tourment écrivaillant.

vorbind despre albumul “The Velvet Underground & Nico”, Brian Eno spune : “foarte puțini au cumpărat acest disc, dar aproape fiecare dintre ei a format un grup”. dacă încerc să transpun asta pentru scriitură, mi se pare că este o aspirație onorabilă pentru gestul scriitoricesc. să ai doar o mână de cititori dar aproape fiecare dintre ei să devină scriitor, iată cheia de boltă ce ar putea alina frământările mele de autor.

décevez-moi, je vous en conjure

je me laisse si facilement fasciné par certains visages racés croisés dans le métro. je ne peux pas m’empêcher de leur associer automatiquement un esprit à la hauteur de l’exquise physionomie, de leur inventer une personnalité tellement sans faille qu’elle m’intimide presque. dans ma soif d’absolu, je me surprend m’accrocher à tous les détails de leurs manifestations accidentelles et fragmentaires. et souvent je reste piégé dans cet élan d’admiration infondée, je reste avec le regret de passer à côté d’un être sublime sans pouvoir faire sa connaissance, car la courte trajectoire commune ne laisse pas le temps à l’éphémère effigie de démystifier sa perfection par la parole ou le geste… car d’habitude il suffit d’une seule phrase vulgaire et l’illusion se dissipe comme un nuage de fumée sans source, un seul bâillement à découvert et l’indigence de la rustrerie perce à travers la pourpre dans laquelle j’avais drapé la sculpturale façade.

mă las prea lesne cuprins de fascinație pentru anumite chipuri cu trăsături nobile pe care le întâlnesc în metrou. nu mă pot împiedica să nu le asociez automat un spirit pe măsura distinselor fizionomii, să le inventez o personalitate atât de fără cusur încât aproape că mă simt intimidat de propria mea ficțiune. în setea mea de absolut, mă surprind agățându-mă de toate detaliile manifestărilor lor accidentale și fragmentare. și adesea rămân captiv în acest elan de admirație nefondată, rămân cu regretul de a trece pe lângă o ființă sublimă fără să pot face cunoștință cu ea, de vreme ce scurta traiectorie comună nu îi lasă răgazul efemerei efigii să-și demistifice perfecțiunea prin cuvânt sau gest… căci de obicei este de ajuns o singură frază vulgară și iluzia se destramă ca un fuior de fum fără foc, un singur căscat neprotejat și indigența mojiciei străpunge prin purpura în care drapasem sculpturala fațadă.

metteur en obscène

finalement, je pense que la vraie et unique pudicité est celle qui nous empêche de montrer nos états d’âme. c’est pour cela que, si jamais je décide de faire une psychanalyse, la personne en face de moi aura à deviner les formes de mon âme à travers les voiles de ma discrétion, car il est hors de question que j’écarte les aveux et que je soulève les pans de ma retenue.

până la urmă, cred că unica adevărată pudicitate este aceea care ne împiedică să ne arătăm stările sufletești. de aceea, dacă vreodată voi decide să fac o psihanaliză, persoana din fața mea va trebui să-mi ghicească formele sufletului prin vălurile discreției mele, de vreme ce nu poate fi vorba să-mi desfac mărturisirile sau să-mi ridic pulpanele reținerilor.

zen funk

muzica lui Nik Bartsch este o degringoladă sobră.

déjà dits

son sens de l’originalité était tel que souvent il restait sans parole par crainte de ne pas prononcer des phrases déjà utilisées, par lui ou par d’autres, ou bien des phrases que quelqu’un aurait pu hypothétiquement formuler. cela aurait pu lui sembler drôle s’il ne le vivait comme une défaillance d’ordre organique, dont il avait peur qu’elle n’évolue pour muter du niveau de la phrase au niveau des mots, ce qu’il l’aurait condamné définitivement à un mutisme entier.

avea un simț al originalității atât de dezvoltat încât adesea rămânea fără cuvinte de teamă să nu pronunțe fraze deja folosite, de către el sau alții, sau fraze pe care cineva ar fi putut să le formuleze. toate acestea i s-ar fi putut părea amuzante dacă nu le-ar fi trăit ca pe o hibă de natură organică, de care îi era teamă să nu evolueze și să sufere o mutație de la nivelul frazei la nivelul cuvintelor, ceea ce l-ar fi condamnat definitiv la un mutism integral.

trouver Saussure à son orteil

les mots n’ont eu d’intérêt pour moi qu’au temps où j’arrivais à les faire se signifier entre eux. du moment où j’ai cherché à les faire signifier des choses, le tout est devenu d’une banalité affligeante. pourquoi écrire sur des choses intéressantes alors qu’on peut simplement les pointer du doigt ?

cuvintele nu mi se par interesante decât atunci când îmi propun să le fac să se înțeleagă unele pe celelalte. din momentul în care încerc să le fac să semnifice lucruri, totul devine de o banalitate dezolantă. de ce să scriem despre lucruri interesante când le putem arăta pur și simplu cu degetul ?

j’oubliais de vous dire…

en fin de compte, il y a deux types d’oubli de nos existences : l’oubli méritoire, celui qui se produit suite à des efforts évidents et l’oubli par défaut, l’oubli malgré soi. beaucoup arguent qu’il n’y a pas de différence notable entre les deux, et ils on tout à fait raison, car il n’y a pas.

la urma urmei, există două feluri de uitare a existențelor noastre : uitarea meritorie, care se întâmplă ca urmare a unei strădanii personale și uitarea by default, uitarea împotriva voinței noastre. mulți spun că nu ar fi o diferență notabilă între cele două tipuri de uitare, și au perfectă dreptate, pentru că nu este.

le cafard à soi

écoutez-moi bien, une métamorphose n’a pas besoin d’être kafkaïenne pour inquieter. celle à laquelle je pense est on n’en peut pas plus naturelle. et pourtant, demander à un auteur (peintre, etc.) d’écrire (peindre, etc.) et, en même temps, de publier (exposer, etc.) c’est comme si on demandait à la larve dans le cocon de voler et au papillon de se remettre à tisser du fil de soie. l’auto-ensevelissement dans le moment de l’inspiration, tout comme le vol de la gloire, sont irréversibles, c’est cela qui nous effraye dans une mutation.

ascultați la mine, o metamorfoză nu are nevoie să fie kafkaiană ca să poată îngrijora. cea la care mă gândesc nici că poate, pe de o parte, fi mai firească și totuși, a cere unui autor (pictor, etc.) de a scrie (picta, etc.) și în același timp de a publica (expune, etc.) este ca și cum am cere unei larve dintr-un cocon să zboare iar fluturelui să se întoarcă la produsul firului de mătase. auto-învăluirea din momentul inspirației, la fel ca și zborul gloriei, sunt ireversibile. ireversibilitatea este de fapt ceea ce ne sperie într-o mutație.

notoriété, aller-retour

I think I never was that eager to the idea of becoming famous because I’m afraid of not knowing what to do with the unavoidable post-celebrity era of decay. I’ll certainly be back in the realm of the worthlessness but with the supplementary pressure of knowing for sure that I am capable to become someone and do something if not meaningful – because there is not such thing – but at least appreciated by my fellow humans.

dans le brouillard

je suis au sommet de mon art.* comme sur toutes les hautes cimes, froid, fatigue, climat hostile. faudrait pas que j’y traine trop, je commence à manquer de vivres.

am ajuns pe culmile artei mele.* cum se întâmplă de obicei pe piscurile golașe, frig, oboseală, climat ostil. nu trebuie să fac prea mulți purici pe-aici, căci cele necesare traiului încep să-mi lipsească.

on parole

éviter les attentes

je suis trop orgueilleux pour me permettre de reconnaître la moindre de mes qualités. mais quel choix ai-je que de tout nier en bloc, du moment où ces malpolis ne se gênent pas de me piéger en m’exhortant d’en faire la démonstration.

sunt prea orgolios pentru a-mi permite să recunosc până și cea mai mică dintre calitățile mele. dar ce pot face oare altceva decât să neg totul cu hotărâre, când tot felul de impertinenți nu se dau în lături de la a-mi cere și a mă forța să fac demonstrația acestor calități.

omission accomplie

c’est qui est salutaire avec la memoire, ce qu’on a pas à avoir une forte identité ou un caractère admirable pour pouvoir d’abord marquer les consciences et seulement ensuite pouvoir être oublié… on peut s’effacer de l’esprit d’un semblable même si notre image n’a fait que l’effleurer. c’est si agréable de penser qu’on est anéanti dès que l’on a quitté le champ visuel de quelqu’un…

memoria este foarte convenabilă, în sensul că nu trebuie să avem o personalitate puternică sau un caracter admirabil pentru a marca mai întâi conștiințele din jurul nostru și abia apoi să putem fi uitați… putem dispărea din mintea cuiva chiar dacă imaginea noastră nu a trecut decât ca o umbră fugară prin fața lui. este plăcut totuși să te gândești că poți dispărea definitiv odată ce ai ieșit din cadrul vizual al cuiva…

ça transpire le mec soigné

j’aime bien l’expression : hygiène de vie. cela me fait penser que le propre de mon existence passe forcement par l’acharnement de nettoyer mon quotidien de toutes les tâches, de le récurer de toute signification.

îmi place expresia : igienă de viață. mă duce cu gândul la faptul că esențialul propriei mele existențe constă mai ales în înverșunarea de a-mi curăța cotidianul de petele oricăror îndatoriri, de a-l freca până îi scot toate însemnătățile.

insoutenable légèreté du verbe

mais pourquoi je m’évertue à écrire ? le poids de mots est insignifiant lorsque je le compare à la lourdeur de mes pensées…

de ce oare mă încăpățânez să tot scriu ? greutatea cuvintelor este neînsemnată atunci când o compar cu cea a gândurilor mele…

être porté sur la creuse

il avait une si grande âme !… cependant, comme il arrive d’habitude aux choses volumineuses, spacieuses, elle était difficilement manipulable et rentrait à peine dans les contextes où l’on se donne autant corps qu’âme. il lui était malaisé de l’emmener partout avec soi, et souvent se voyait obligé de laisser son âme à l’entrée lorsque cette dernière ne pouvait pas passer la porte étroite que certains lui ouvraient. le dedans de son âme était vaste mais, comme la politesse demande de ne pas trop s’immiscer dans l’intimité des gens, rares étaient les curieux qui la pénétraient. ceux qui le faisaient tout de même, sortaient rapidement, gênés par l’écho lugubre qui retentissait dans la généreuse cavité au moindre geste… il traînait péniblement avec soi, telle une croix congénitale, cette chose encombrante, déplaisante, déserte, qu’est une grande âme.

avea un suflet atât de mare !… însă, așa cum se întâmplă de regulă cu lucrurile voluminoase, cuprinzătoare, era foarte greu de mânuit și nu prea încăpea în contextele în care se pune și trup și suflet. era dificil să îl ia peste tot cu el și adesea era nevoit să îl lase la intrare atunci când nu încăpea pe poarta îngustă pe care i-o deschidea cineva. înlăuntrul sufletului său era loc berechet, însă cum normele de politețe recomandă să nu te bagi în sufletul omului, mai nimeni nu îi trecea pragul. cei care totuși o făceau ieșeau rapid, stânjeniți de ecoul lugubru ce se forma în generoasa cavitate la cel mai mic gest… purta chinuitor cu sine, ca pe o cruce congenitală, chestia aceea jenantă, incomodă, pustie, numită un suflet mare.

je préjuge, je juge et je post-juge…

j’aime tellement mettre des étiquettes que je me demande pourquoi diable je ne travaille pas dans un supermarché ?…

îmi place atât de mult să etichetez încât mă întreb de ce naiba nu m-oi fi angajând într-un supermarket ?…

ça n’aide pas

cherie, tu ne veux pas la fermer une seconde ?, tu vois bien que j’essaie de me concentrer pour t’imaginer sublime.

scumpa mea, nu vrei să taci din gură o clipă ?, doar vezi bine că încerc să mă concentrez să mi te imaginez sublimă.

éterniser les flammes

allumer le feu d’une passion, c’est facile, car parfois c’est la nature qui nous fournit le matériel et les étincelles. n’importe quelle âme peut s’immoler spontanément, mais ce qui est plus ardu et méritant c’est d’entretenir ce brasier.

să aprinzi focul pasiunii, e ușor, mai ales că uneori natura ne oferă și materialul și scânteile. orice suflet poate să se imoleze spontan, dar mult mai greu și mai merituos este să întreții această vâlvătaie.