la fuite des lignes

être compris est un risque que quelqu’un qui écrit doit assumer.

a fi înțeles este un risc pe care cineva care scrie trebuie să și-l asume.

plus on est cru, plus on est cuit

au lit, c’est la chair qui nous donne la mesure du tendre et du ferme.

în pat, carnea este cea care ne dă măsura tandrului și fermului.

pas de culture, bonne culture

une réflexion faite suite au visionnement du film japonais Okuribito (Departures, 2008).
je le dis sans grande joie, mais la goujaterie peut devenir le dernier rempart contre la mondialisation. notre planète peut être sauvée de l’uniformisation des cultures grâce aux rustres. car c’est dans la résilience de la balourdise, dans la force de gens simples d’être réfractaires au changement que se trouve le salut de la diversité. les élites, la petite bourgeoisie, les gens éduqués, polis et sans aspérités, adoptent de plus en plus des valeurs et des attitudes communes. prenez un cadre chinois, indien, français, mexicain et sénégalais, installés dans leur loft aseptisé, ikea-tisé, aspirant tous aux mêmes conneries appelées génériquement confort. des différences subsistent, bien sûr, mais l’essentiel de leur train de vie est déjà uniformisé. ils sont désormais capables de se rencontrer sur nombre d’activités communes, et, plus important encore, ils partagent de plus en plus de codes comportementaux. d’ici 2050, ils seront tous fast-food-isés, sensibilisés à la mode bio, à l’écologie, bluetooth-isés jusqu’à la moelle. tout ça pendant que le plouc japonais regardera comme un extraterrestre le plouc mexicain. c’est assez dur de le constater, mais je pense que le manque de culture individuelle contribuera fortement au maintien de la culture communautaire, puisque les spécificités culturelles sont aujourd’hui aspirées dans le malaxeur qui produit la chair à saucisse du hot-dog appelé mondialisation.
enfin, regardez le film, vous comprendrez mieux.

o mică reflexie după vizionarea filmului japonez Okuribito (Departures, 2008). o spun fără prea mare bucurie, însă se prea poate ca bădărănia să fie ultima stavilă împotriva mondializării. planeta noastră ar putea fi salvată de la uniformizarea culturilor grație neciopliților. și asta pentru că salvarea diversității se află în reziliența mitocăniei, și în forța oamenilor simpli de a se arăta îndăratnici la schimbare. elitele, mica burghezie, oamenii educați, politicoși și fără asperități adoptă din ce în ce mai multe valori și atitudini comune. luați un corporatist chinez, indian, francez, mexican și senegalez, instalați în loftul lor aseptizat, ikea-tizat, aspirând cu toții la aceleași tâmpenii numite generic confort. mici diferențe mai rămân, desigur, dar esențialul traiului lor este deja uniformizat. acești oameni din cele patru colțuri ale planetei sunt capabili să se întâlnească în câmpul unor numeroase activități comune. deasemeni, ei împărtășesc din ce în ce mai multe coduri comportamentale. până în 2050, vor fi cu toții fast-food-izați, sensibilizați la trendul bio, la ecologie, bluetooth-izați până la măduvă. toate astea în timp ce un mojic japonez se va uita ca la un extraterestru la un mojic mexican. este destul de greu de acceptat, însă lipsa de cultură individuală va contribui din plin la menținerea unor rămășițe de cultură comunitară, de vreme ce specificitățile culturale sunt în ziua de astăzi aspirate de malaxorul care produce tocătura cârnatului numit mondializare.
în fine, vedeți filmul, veți putea întelege mai bine.

accessoirement

la glose me détend. j’irais jusqu’à dire que si je n’avais pas eu droit aux annotations, j’en serais encore à purger ma première sentence…

glosa mă relaxează. aș spune chiar că, dacă nu aș fi avut dreptul la adnotări, aș fi și azi în stadiul în care mi-aș executa încă prima mea judecată de valoare…

souvenir de la maison des mots

je pense que je suis désormais à l’abri de toute influence que le système pourrait avoir sur moi, car aujourd’hui en bibliothèque j’ai pris sincèrement le clochard qui empestait dix mètres à la ronde mais qui était profondément plongé dans un roman de Dostojevski pour quelqu’un de respectable.

cred că am ajuns în punctul în care sunt la adăpost de orice influență pe care ar putea-o avea sistemul asupra mea, de vreme ce zilele astea, la bibliotecă aflându-mă, am catalogat sincer un cerșetor, care puțea insuportabil de la 10 metri dar era cufundat cu totul într-un roman de Dostoievski, ca pe o persoană respectabilă.

the customized me

si je porte un masque, c’est qu’être moi-même n’est pas très vendeur… à ma décharge, on peut au moins m’accorder le fait que je m’efforce de composer mon masque afin de répondre au goût du public.

dacă port o mască, este poate pentru că a fi eu însumi nu prea are succes… în favoarea gestului meu, s-ar putea totuși lua în considerare faptul că mă forțez să-mi compun o mască în așa fel încât să fiu cât mai pe gustul publicului.

en manque de reconnaissance

le premier qui me dit : “ça va, ça va, nous l’avons compris, tu es quelqu’un de bien”, et j’arrête le tout instantanément… mais allez-y, bordel, avouez-le, je commence à fatiguer, là.

primul pe care îl aud că spune : “bine, bine, am înțeles, ești un tip în regulă” și mă las imediat de tot ce mă chinui să fac… dar haideți, fir-ar să fie, mărturisiți odată, am început să cam obosesc…

gloomour attitude

je pourrais me couper un bras sans problème, mais je ne permets à personne de me faire le moindre mal; si vous me désirez manchot, vous n’avez qu’à me le demander et à vous mettre à l’aise : je le ferai pour vous, devant vous.

aș putea să-mi tai o mână fără probleme, dar nu permit nimănui să-mi facă cel mai mic rău; dacă mă doriți ciung, n-aveți decât să mi-o cereți cu frumosul și să vă relaxați : pot s-o fac pentru voi, chiar în fața voastră.

fou-gueux

ce qui m’effraie ce n’est pas la vigueur de ma déraison, c’est plutôt le fait que je ne lui trouve aucun contrepoids.

ceea ce mă sperie nu este vigoarea nebuniei mele, ci faptul că nu reușesc să îi găsesc nicio contrapondere.

are you thinking what I’m thinking ?

tout ce débat sur les armes à feu aux Etats-Unis, à savoir si les fusils sont bons ou mauvais en soi, me semble un dilemme à deux balles.

toată cearta asta despre armele de foc în Statele Unite, pentru a stabili dacă puștile sunt bune sau rele în sine, mi se pare o dezbatere de doi lei*.

*- “de doi lei” se spune în franceză “à deux balles” = “de două gloanțe”.

adopter le refus

je n’ai jamais été infidèle à mes parents. malgré l’immense maternité dans le regard d’exquises dames, malgré l’intelligence dans les yeux d’affables messieurs, je suis resté avec mes naturels.

nu mi-am înșelat niciodată părinții. în ciuda imensei maternități ce am văzut în ochii unor distinse doamne, în ciuda inteligenței din ochii unor afabili domni, am rămas mereu fidel alor mei părinți.

ponophobe

je me réveille, le cœur affolé. j’ai rêvé que j’étais condamné, je devais purger ma sentence de 9 à 5 à vie. c’était un cauchemar, mais je préfère encore ça au vrai réveil-matin de 7 heures.

mă trezesc, cu inima bătând să-mi spargă pieptul. am visat că eram condamnat, trebuia să-mi execut sentința de la 9 la 5, pe viață. a fost un coșmar, dar tot e mai bine așa decât zornăitul real al unui ceas deșteptător la ora 7 dimineața.

une fois pour toutes

les textes de v. méritent une réécriture, que malheureusement ni son tempérament ni son orgueil ne permettent. c’est là le vrai gâchis, de jeter des truffes dans une bouillie de lentilles. c’est bien dommage, mais je me rende compte que ruminer ses mots ne s’accommode pas avec la visée thérapeutique qui les engendre dans son cas.

textele lui v. ar merita să fie rescrise, ameliorate, însă din păcate nici temperamentul nici orgoliul său nu i-o permit. în asta consistă adevărata irosire, să arunci trufe într-un terci de tărâțe. este păcat, dar îmi dau seama că rumegatul cuvintelor nu se potrivește deloc cu intențiile terapeutice cu care v. se așează la masa de scris.

fallait y penser (la suite)

… comment fait-on déjà ?

– bah, vous n-avez qu’à reprendre là où vous aviez laissé.
– ah, c’est parce que j’avais tout jeté, moi…
– ou-là, donc vous n’êtes plus du tout équipé ?
– eh non, il ne me reste plus rien…
– dans ce cas, pardonnez-moi d’être franc, mais c’est pas mal foutu pour vous…
– je ne pourrais même pas improviser quelque chose? 
– mais non, cher monsieur, le bonheur c’est du sérieux, faut avoir un sacré bazar pour s’y mettre…

oare cum se procedează ?

– păi, n-aveți decât să reluați acolo unde ați întrerupt.
– a, stați un pic, chestia e că eu am aruncat tot…
– au, deci nu mai sunteți echipat deloc ?
– nu prea, nu mi-a mai rămas nimic…
– în cazul ăsta, și dați-mi voie să fiu sincer, e cam proastă treaba…
– n-aș putea improviza ceva ?
– nu domnule, nu se poate, fericirea e o treabă serioasă, trebuie să ai scule profesionale ca să te apuci de ea…

fallait y penser

– mais pourquoi vous n’essayez pas d’être heureux? 
– ah, tiens, c’est une bonne idée ça, je n’y pense jamais, moi.
– mais allez-y, vous verrez, c’est tellement plus pratique… 
– ah ben, chouette, je vais m’y mettre dès demain matin. comment fait-on déjà ?

– dar de ce nu încercați să fiți pur și simplu fericit ?
– a, ce idee bună, nu m-am gândit pâna acum la posibilitatea asta.
– încercați, o să vedeți, este mult mai practic…
– păi așa o să fac, încep chiar de mâine dimineață. oare cum se procedează ?

taedium vitae

y’en a marre de réécrire mon CV. puis-je vous faire un TV, pour varier un peu?

m-am săturat să-mi tot rescriu CV-ul. pot să vă fac un TV, ca să mai schimbăm puțin ?

mince, j’ai tellement envie

depuis que je me suis mis au régime, je pense avoir perdu deux kilos juste en bave. le rayon fromages me semble l’éden, et si le paradis devait avoir une odeur, elle ne pourrait être que celle du rayon des produits de la mer.

de când am intrat la regim, cred că am pierdut 2 kilograme doar în salivă. raionul de brânzeturi mi se pare paradisul, iar dacă raiul ar trebui să aibă un singur miros, acela nu poate fi decât acela de la raionul cu fructe de mare.

pas de recul devant le n’importe quoi

vous n’avez pas l’impression, comme moi, que de nos jours les bulletins de nouvelles sont faits à la hâte, en accommodant les anecdotes de la veille ?

quand j’étais petit, au temps du communisme, les bulletins de nouvelles ressemblaient tous à des déclamations d’extraits du Grand Livre de l’Histoire. aucun fait divers, que des événements Importants. ça n’intéressait personne, mais que c’était grandiose ! esthétiquement, j’en suis nostalgique, mais, en même temps, il faut savoir que ce n’était qu’un ramassis de bobards…

nu aveți și voi impresia că în zilele noastre buletinele de știri sunt făcute în grabă, ca o încropeală din faptul divers al zilei ?

când eram mic, pe vremea comunismului, buletinele de știri semănau cu niște declamații scoase din Marea Carte A Istoriei. nciun fapt divers, numai Evenimente Importante. nu interesa pe nimeni, dar cât de grandios era totul ! estetic vorbind, sunt nostalgic, dar în același timp nu pot lăsa deoparte faptul că nu erau decât o grămadă imensă de minciuni…

un look premier cri

la jeune mère avait eu un piercing dans le clitoris, mais au moment de l’accouchement l’anneau s’est pris dans le nez de son bébé. une tradition naquit.

tânăra mamă avusese un piercing în clitoris dar, în momentul ieșirii din pântece, inelul se prinse în nasul bebelușului. o tradiție se născu.

attaché à moi-même

je suis assez ambitieux; le problème vient du fait que la courte laisse de mon nombrilisme ne me permet pas de viser très loin…

sunt destul de ambițios; problema e că scurta lesă a nombrilismului meu nu-mi dă voie să vizez prea departe…

indigne de chez indigne

parfois, pour ne pas être contaminé par la stupidité d’un proche, je n’ai pas d’autre choix que de le haïr, c’est-à-dire le mépriser aussi de tout mon coeur, la raison ne me suffisant plus. mais ce n’est qu’un instinct de conservation ponctuel, car une fois m’étant éloigné convenablement de la source de nuisance, voilà que je m’attendris à nouveau, sans trop d’embages. j’en suis venu à me dire que je mérite et mon sort, et mon entourage…

uneori, pentru a mă feri de prostia unui apropiat, nu am de ales și trebuie să-l urăsc o vreme, mai precis să-l disprețuiesc și cu inima, mintea ne mai fiind de ajuns. dar nu este vorba decât de un instinct de conservare temporar, căci odată ce m-am îndepărtat suficient de sursa perturbatoare, iată că mă înduioșez din nou, fără să mă las rugat. am ajuns la concluzia că poate că îmi merit și soarta, și anturajul…

banal, quoi…

est-ce qu’une femme peut être appelée pute, même si elle ne couche qu’avec un seul homme ? me demande b. mais bien sûr que oui, je lui réponds, tu peux te faire ce plaisir, mon vieu, à condition que l’homme avec elle couche ne soit pas l’homme qu’elle aime, et à condition que cet amour pour quelqu’un d’autre existe bel et bien. enfin, j’ajoute en me doutant un peu, il vaut mieux l’offencer en étant dans la posture de celui qui reçoit ses charmes que dans la posture de celui qui reçoit son cœur.

oare o femeie poate fi numită curvă chiar dacă nu se culcă decât cu un singur bărbat ? mă întreabă amicul b. dar bineînțeles că da, îi răspund, poți să-ți acorzi această plăcere, prietene, cu condiția totuși ca bărbatul cu care se culcă să nu fie bărbatul pe care îl iubește, și cu cu condiția ca această dragoste pentru altcineva să existe cu adevărat. mă rog, adaug eu bănuind ceva-ceva, este de preferat să o ofensezi cu această titulatură din poziția celui care se bucură de favorurile trupului decât din postura celui care se bucură de pasiunea sufletului ei.

la position du munitionnaire

j’aime écrire des phrases comme des balles à fragmentation. qu’elles vous touchent, qu’elles vous blessent, qu’elles éclatent en mots douloureux, que votre sensibilité ne s’en remette plus après avoir été atteinte. ma bandoulière en est pleine, mais puisque je vous dis que je n’ai jamais eu de fusil.

îmi place să scriu fraze ca niște gloanțe cu fragmentare. îmi place ca ele să atingă, să rănească, să se spargă în cuvinte dureroase, îmi place ca sensibilitatea lovită să nu-și mai poată reveni nicicând. cartușiera mi-e plină, dar dacă vă spun că nu am avut niciodată o pușcă…

faux départ

l’énormité de l’idée de dieu (bon, d’accord, l’infinité si vous insistez), ça va encore; mais alors le tour de trépasse-passe de la religion de nous faire croire que tout commence là où, de toute évidence, tout s’arrête, c’est quand même culotté.

enormitatea ideii de dumnezeu (bine, fie, ‘infinitatea’ ei, dacă insistați) mai e cum mai e; dar șmecheria religiei de a ne face să credem că totul începe acolo unde, e clar ca bună ziua, totul se sfârșește, reprezintă totuși un tupeu fenomenal.

timide, mon œil

j’aime porter des lunettes de soleil; cela me permet de regarder tout le monde droit dans les yeux. enfin, tout sauf les ordures qui mettent des lunettes de soleil.

îmi place să port ochelari de soare; îmi permite să privesc pe toată lumea ochi în ochi. mă rog, aproape pe toată lumea, mai puțin pe nesimțiții care poartă ochelari de soare.

les cons d’abondance

je ne comprends pas comment peut-on associer la stupidité au vide, alors que je tombe régulièrement sur des crétins qui sont vraiment intarissables.

nu înțeleg cum poate cineva asocia tâmpenia cu vidul, când tot timpul dau peste cretini din care prostia țâșnește fără încetare.

effroyablement cordial

je pense être arrivé à l’âge où, comme le dit Roland Jaccard dans “Sexe et sarcasmes” :

“J’éprouvais à vivre en ma propre compagnie un plaisir qui éclipsait celui que mes proches me dispensaient. Les êtres me semblaient attirants de loin. Plus ils se rapprochaient et plus je ressentais le besoin de les fuir. Chacun s’accordait néanmoins pour louer mon naturel aimable, sans imaginer un seul instant que sous ma bienveillance se dissimulait beaucoup d’indifférence et un peu de dégoût. J’avais réussi le tour de force d’être tout à la fois parfaitement sympathique et parfaitement odieux.”

toute personne de plus de 40 ans qui ne se retrouve pas naturellement dans cette description me semble atteinte d’un déséquilibre affectif. car, jusqu’à ses 40 ans, on aurait dû résoudre déjà l’illusion de l’interdépendance sociale des gens.

cred că am ajuns la vârsta la care, cum spune Roland Jaccart în “Sexe et sarcasmes” :

“Resimt atunci când sunt cu mine însumi o plăcere care o întrece pe cea pe care mi-o pot oferi cei apropiați. Ceilalți mi se par atrăgători, dar de departe. Cu cât se apropie mai mult, cu atât mai puternic este impulsul meu de a fugi de ei. Cu toții îmi laudă felul meu amabil de a fi, fără să bănuiască o singură clipă că sub bunăvoința mea se ascunde multă indiferență și puțin dezgust. Reușesc performanța de a fi în același timp perfect simpatic și perfect odios.”

orice persoană trecută de 40 de ani care nu se regăsește fără greutate în această descriere mi se pare atinsă de un dezechilibru afectiv. căci, până la 40 de ani, oricine ar trebui să se fi dezbărat deja de iluzia interdependenței sociale a oamenilor.

ça se fait tout seul

c’est quand même plus commode d’avoir le Parkinson lorsqu’on est célèbre et l’on passe une bonne partie de la journée à saluer les foules.

este totuși foarte practic să ai Parkinson când ești celebru și-ti petreci o bună parte a zilei salutând mulțimea.

éjection précoce

il voulut adhérer au parti écologiste mais il fut refusé à cause de son importante pollution nocturne.

vru să se înscrie în partidul ecologist dar fu refuzat din cauza importantei sale poluții nocturne.

faut que ça pousse

h. est tellement radical dans ses emportements; pour lui, combattre les conservatorismes équivaut a bousculer les petits vieux dans la rue.

h. este atât de radical în modul său de a pune suflet; pentru el, a lupta împotriva conservatorismelor înseamnă câteodată să împingi bătrânii pe stradă.