que le meilleur perde !

lorsque vous avez un ennemi qui vous bat à plate couture, en s’infligeant tout seul plus de mal que vous ne pourrez jamais lui faire, en se bousillant la santé à coup de doses gargantuesques de fatigue, d’alcool et de tabac, il faut rester fair-play, laisser son orgueil de côté et reconnaitre votre défaite. préparez votre sourire de fête, la bonne nouvelle ne tardera pas de tomber.

când un inamic ne răpune fără drept de apel, făcându-și singur mai mult rău decât am putea să-i facem vreodată, distrugându-și sănătatea cu doze stahanoviste de oboseală, de alcool și de tutun, trebuie să rămânem fair-play, să ne lasăm orgoliul deoparte și să ne recunoaștem înfrângerea. pregătiți-vă surâsul acela de sărbătoare, vestea cea bună nu va întârzia să vină.

je vous passe le tableau

sur une terrasse de café, je me trouve instinctivement une place où je peux être d’avantage observateur qu’observé. comme un écolier curieux qui se mettrait tout au fond de la classe pour couvrir tout le champ du visible. le problème, car il doit toujours y en avoir un, n’est-ce pas?, c’est que mes vieux réflexes de cancre, hérités de mon enfance, me détournent rapidement l’attention des enseignements que la vie dispense en continu, et je me retrouve rapidement absorbé par mon vide existentiel. et voilà que je vaque encore à mon inoccupation quotidienne.

pe o terasă de cafenea, îmi găsesc instinctiv un loc de unde pot fi mai curând observator decât observat. ca un școlar curios care se așează în banca din fundul clasei pentru a putea acoperi tot spațiul cu privirea. numai că problema, căci trebui e să fie și o problemă undeva, nu-i așa ?, este că vechile mele reflexe de chiulangiu, moștenite din copilărie, îmi distrag destul de repede atenția de la învățămintele pe care viața le oferă fără încetare, în timp real. astfel mă trezesc ineluctabil reabsorbit de vidul meu existențial. și iată că mă întorc din nou la inocupațiile mele cotidiene.

taking care off 

s’il n’y a pas d’autre sorte d’existence que de la malheureuse, pourquoi alors s’acharner à nous venger ? nous n’avons qu’à nous maintenir en santé, à rester zen et à nous renseigner de temps à autre du sort de nos ennemis. vous allez voir, la condition humaine s’en occupe très bien. un petit cancer par ici, un petit drame par là, tout le monde est servi. pourquoi nous ne sommes donc pas contents avec les coups bas que le destin prodigue pour nous ? pourquoi tenons-nous à toujours infliger aux adversaires notre petit supplément de malheur, signé par notre griffe ? faire du mal à autrui c’est comme avoir envie d’avaler un gâteau très riche, nous finissons toujours par regretter d’avoir cédé à la tentation. nous le savourons sur le coup, mais le poids que nous prenons en le faisant est difficile à enlever.

dacă oricum nu există altfel de existență în afară de cea mizerabilă, de ce oare să ne mai înverșunăm să ne răzbunăm pe ceilalți ? nu avem decât să ne păstrăm sănătoși, să rămânem zen și să ne mai interesăm din când în când cum o mai duc dușmanii noștri. o să vedeți, condiția umană se ocupă foarte bine de soarta lor. un mic cancer pe ici, o mică dramă pe colo, toată lumea e servită… de ce totuși nu reușim să fim mulțumiți cu loviturile pe care destinul le aplică inamicilor în locul nostru ? de ce ținem de fiece dată să participăm și noi cu micul nostru supliment de nenorocire, făcut cu mâna noastră ? să facem rău altuia este ca și cum am vrea să mâncăm o prăjitură foarte grea, mai întotdeauna regretăm a fi cedat tentației. o savurăm în momentul în care o înghițim, dar greutatea care se așează pe noi este al naibii de greu de dat jos.

à l’encre et au pain sec

je n’en sais rien pour les arts plastiques, mais en ce qui concerne l’écriture je reste d’avis que l’inspiration rime avec l’austérité. une bonne partie des chefs d’œuvre de la littérature sont nés dans l’esprit des auteurs se trouvant dans une relative misère au moment de leur accouchement. je ne dis pas qu’il faut être un gueux toute sa vie pour pouvoir devenir un écrivain de génie, mais, de toute manière, au moment de la création le social s’estompe et le rythme de vie devient involontairement un peu monacal. si des conditions matérielles difficiles viennent “épauler” le processus, l’oeuvre qui en résulte ne peut se trouver qu’agrandie. je pense sincerement qu’il n’en faut pas plus que des conditions minimales de vie pour bien écrire. les écrivains ayant atteint la notoriété, empiffrés de belle vie, sont souvent pris à la gorge par la stérilité et par l’angoisse d’une nullité toujours au guet.

nu aș putea să mă pronunț în ceea ce privește artele plastice, însă în domeniul scriiturii am convingerea că inspirație rimează cu austeritate. o bună parte dintre capodoperele literaturii s-au născut în mințile unor autori relativ săraci în momentul creațiilor lor respective. nu spun acum că trebuie să fii toată viața un cerșetor ca să poți deveni un scriitor de geniu, însă, oricum am lua-o, în momentul creației ambientul social se estompează și ritmul de viață al scriitorului devine involuntar unul puțin monahal. dacă condiții materiale dificile vin să “sprijine” procesul, calitatea operei ce rezultă nu poate fi decât sporită. cred sincer că pentru actul scriiturii sunt suficiente condiții minimale de trai. scriitorii ce ajung la notorietate, îmbuibați de trai bun, sunt adesea sugrumați de sterilitate și de angoasa unei nulități mereu la pândă.

honoré de ne pas l’être

“bof, t’écris des trucs, mais bon, t’es pas Balzac non plus, hein ?”, me calme p. c’est pas mal vrai, mais vous savez ce qui m’attriste encore plus ? si aujourd’hui un autre Balzac se présentait, il serait considéré complètement ringard…

en schizophrènes finis, nous en sommes à ne plus pouvoir apprécier la littérature que d’un point de vue historique, et en même temps à demander aux contemporains de tout réinventer, à chaque fois. et puis enfin, tenter de se mouler dans un des styles de son temps, mais quelle connerie…

“mă rog, scrii și tu chestii, dar nu ești nici Balzac…” mă calmează p. cam așa este, dar știți ce mă întristează și mai mult ? dacă ar veni astăzi un alt Balzac, ar fi considerat completamente depășit…

ca niște schizofreni desăvârșiți ce suntem, am ajuns să nu mai putem aprecia literatura decât dintr-un punct de vedere istoric, dar în același timp le cerem contemporanilor noștri să reinventeze totul, de fiecare dată. oricum, până la urma urmei, cea mai mare prostie e să încerci să intri în canoanele timpului tău…

twist in my sobriety

la tristesse est comme l’alcool, il y a plein d’abrutis qui en abusent et se soûlent la gueule, alors qu’il faut la déguster avec modération, en se concentrant sur son bouquet au lieu de foncer sans retenue dans sa sombre griserie.

tristețea e ca alcoolul, e plin de cretini care abuzează și se fac criță, când de fapt ar trebui să o deguste cu moderație, să se concentreze pe buchetul ei în loc să se afunde fără rețineri în sumbra sa beție.

the elephant in the cunt (pachydermic fucking)

yesterday, the Internet rageous waves have brought on the shore of my screen (I bet you never thought in these terms of the “surfing the net” metaphor) the debris of some extreme zoophilic porn. I am too shaken to describe the details, but what shocked me most was the “business as usual” expression on the heroines (no, really, HEROINES, man!) faces, while I am more than persuaded that there were at least two ambulances backstage, ready to intervene… come on now, I can understand the idea of extreme phantasms, but what could possibly be the mind benefits of putting a whole live chicken in a vagina? then sodomizing it to death? then carrying on like nothing happened?!

toujours la même histoire

hier je suis rentré dans une cour d’école pendant la recréation. ça n’a pas marché, j’en suis ressorti inchangé.

ieri am intrat într-o curte de școală în timpul recreației. n-a mers, am ieșit de acolo neschimbat.

espèce d’abominables

le racisme c’est bien, c’est un bon point de départ, mais il ne faut pas en rester là, sinon ça devient ridicule et puérile. allez plutôt jusqu’au bout, soyez misanthropes, pourquoi vous embarrasser de toutes sortes de critères anodins ? ne soyez pas mesquins, détestez les gens indifféremment de leurs particularités. c’est ça que j’appelle la classe, cultiver une méprise racée, et non pas s’enliser dans une ignoble haine raciale.

rasismul e bine, e un bun punct de plecare, dar nu trebuie să vă opriți acolo, altfel devine ridicol și pueril. mergeți mai curând până la capăt, fiți mizantropi, de ce să vă împiedicați de tot felul de criterii anodine ? nu fiți meschini, detestați oamenii îndiferent de specificitățile lor. asta mi se pare să ai clasă : să cultivi un dispreț rasat, și nu să te înfunzi într-o vulgară ură rasială.

ça barde pour toi, mon pote

on n’est pas vraiment poète avant d’avoir pu fabriquer et offrir un poème à un ami qui est dans le besoin immédiat. car écrire pour un ami c’est parfois croire à sa place, faire équipe avec lui pour viser son public. du poète comme apothicaire, et du lyrisme comme baume topique.

nu suntem cu adevărat poeți înainte de a fi putut face și oferi un poem unui prieten aflat la ananghie. a scrie pentru un prieten înseamnă câteodată să crezi în locul lui, să încerci să vizezi publicul său. un fel de poet farmacist, un fel de lirism ca un balsam topic.

souvenir de la maison des mots

je pense que je suis désormais à l’abri de toute influence que le système pourrait avoir sur moi, car aujourd’hui en bibliothèque j’ai pris sincèrement le clochard qui empestait dix mètres à la ronde mais qui était profondément plongé dans un roman de Dostojevski pour quelqu’un de respectable.

cred că am ajuns în punctul în care sunt la adăpost de orice influență pe care ar putea-o avea sistemul asupra mea, de vreme ce zilele astea, la bibliotecă aflându-mă, am catalogat sincer un cerșetor, care puțea insuportabil de la 10 metri dar era cufundat cu totul într-un roman de Dostoievski, ca pe o persoană respectabilă.

gloomour attitude

je pourrais me couper un bras sans problème, mais je ne permets à personne de me faire le moindre mal; si vous me désirez manchot, vous n’avez qu’à me le demander et à vous mettre à l’aise : je le ferai pour vous, devant vous.

aș putea să-mi tai o mână fără probleme, dar nu permit nimănui să-mi facă cel mai mic rău; dacă mă doriți ciung, n-aveți decât să mi-o cereți cu frumosul și să vă relaxați : pot s-o fac pentru voi, chiar în fața voastră.

ponophobe

je me réveille, le cœur affolé. j’ai rêvé que j’étais condamné, je devais purger ma sentence de 9 à 5 à vie. c’était un cauchemar, mais je préfère encore ça au vrai réveil-matin de 7 heures.

mă trezesc, cu inima bătând să-mi spargă pieptul. am visat că eram condamnat, trebuia să-mi execut sentința de la 9 la 5, pe viață. a fost un coșmar, dar tot e mai bine așa decât zornăitul real al unui ceas deșteptător la ora 7 dimineața.

attaché à moi-même

je suis assez ambitieux; le problème vient du fait que la courte laisse de mon nombrilisme ne me permet pas de viser très loin…

sunt destul de ambițios; problema e că scurta lesă a nombrilismului meu nu-mi dă voie să vizez prea departe…

faux départ

l’énormité de l’idée de dieu (bon, d’accord, l’infinité si vous insistez), ça va encore; mais alors le tour de trépasse-passe de la religion de nous faire croire que tout commence là où, de toute évidence, tout s’arrête, c’est quand même culotté.

enormitatea ideii de dumnezeu (bine, fie, ‘infinitatea’ ei, dacă insistați) mai e cum mai e; dar șmecheria religiei de a ne face să credem că totul începe acolo unde, e clar ca bună ziua, totul se sfârșește, reprezintă totuși un tupeu fenomenal.

les cons d’abondance

je ne comprends pas comment peut-on associer la stupidité au vide, alors que je tombe régulièrement sur des crétins qui sont vraiment intarissables.

nu înțeleg cum poate cineva asocia tâmpenia cu vidul, când tot timpul dau peste cretini din care prostia țâșnește fără încetare.

c’est la desséchéance

j’en suis venu à accepter la réalité : mon esprit est une terre aride. vous comprendrez alors pourquoi j’y fais pousser ces phrases épineuses qui se contentent de si peu.

până la urmă, am ajuns să accept realitatea : spiritul meu este un teren arid. înțelegeți în acest caz de ce fac să crească pe el doar fraze dintr-astea spinoase, care se mulțumesc cu foarte puțin.

à ma une de gueule

la plupart du temps mon apparence donne des fausses nouvelles de moi. mon visage est un mauvais journal à scandale, plein de mensonges qui laissent tout le monde indifférent. elle ne s’est jamais bien vendue, cette feuille de choux, pourtant la rotative tourne, et tourne…

de cele mai multe ori înfățișarea mea nu oferă decât vești false despre mine. chipul meu este o gazetă de scandal nereușită, plină de minciuni care lasă pe toată lumea indiferentă. niciodată nu s-a vândut prea bine, această fițuică, și totuși rotativa se-nvârte, și se-nvârte…

very rare, like just out of the blue

quelle injure qu’un compliment ! on ose me louer ! ne suis-je pas au-delà ou bien en-deça de toute qualification ?

un compliment ?, ce ofensă ! se îndrăznește a mă lăuda ! dar nu sunt eu dincolo și dincoace de orice apreciere ?

je suis l’enjoliveur de la cinquième roue

y. me dit : chaque relation de couple qui va bon train devient un cocon douillet dans lequel ma confiance se refait rapidement une santé et devient fin prête à aller plus loin, à forcer le cocon pour s’engager encore dans la métamorphose, dans un autre épisode du cycle régressif qui va de la larve au bombyx, et vice-versa.

enfin, il ne l’a pas exprimé exactement avec ces mots-là, se contenant juste de dire : “quand ça va bien, j’ai envie de voir ailleurs”. mais bon, c’est ça mon rôle aussi, celui d’offrir des beaux emballages aux emballements que je rencontre. il faut quand même que je serve à quelque chose.

y. îmi spune : fiecare relație de cuplu care merge bine devine culcușul moale în care încrederea de sine prinde puteri și se simte gata să meargă mai departe, să forțeze coconul pentru a se lansa în metamorfoză, să se avânte într-un alt episod regresiv care duce de la larvă la bombyx și viceversa.

în fine, el nu s-a exprimat exact cu aceste cuvinte, mulțumindu-se doar să spună : “când totul merge bine, atunci îmi vine să fiu cel mai infidel”. însă acesta este într-un fel și rolul meu, acela de a oferi ambalage frumoase ambalărilor ce-mi ies în cale. trebuie totuși să fiu și eu bun la ceva.

tape là !

j’accepte qu’on détruise ma réputation, pourvu que l’on s’y applique avec abnégation. car se passionner pour abîmer mon image, pour laquelle d’ailleurs moi-même je n’ai pas beaucoup d’estime, ça force quand même le respect. j’avoue que le pernicieux ne me dérange pas vraiment, du moment qu’il soit bien prodigué.

sunt de acord să-mi fie distrusă reputația, cu condiția ca cel care o face să pună mult suflet. dacă o să constat că demolarea imaginii mele, pentru care dealtfel nici măcar eu nu am prea multă considerație, se va face cu pasiune și tenacitate, nu voi putea decât să fiu admirativ. mărturisesc că perniciosul nu mă deranjează deloc, atunci când este judicios folosit.

le courage est une question de cadrage

ce matin, je me suis trouvé très brave : j’ai senti que la mort était plus forte que la vie, mais j’ai tout de même pris le parti de la vie. maintenant j’angoisse, car je sais que je me ferai punir pour mon geste.

astăzi mi s-a părut că am fost foarte curajos : am simțit că moartea este mai puternică decât viața, dar i-am ținut totuși parte vieții. acum sunt îngrijorat, pentru că știu că o să fiu pedepsit pentru gestul meu.

work in progress

ce matin, entre deux roupillons, j’ai eu une illumination : pour résoudre le problème de la fatigue, le mieux serait que l’on arrête tout simplement de chercher la solution.

azi dimineață, între două ațipeli, am avut o epifanie : ca să rezolvăm problema oboselii, cel mai bine ar fi să încetăm pur și simplu să căutăm o soluție.

trop c’est comme pas du tout

ce qui me rends dieu impossible à concevoir c’est cette infinité de détails dans son portrait. on a rarement imaginé créature aussi biscornue, on a rarement improvisé visage aussi chargé.

motivul pentru care mi-e imposibil să-l pot concepe pe dumnezeu este această infinitate de detalii a portretului său. rareori a fost imaginată o creatură mai năstrușnică, rareori a fost improvizat un chip atât de încărcat.

pre neaoșește, bre

la lâcheté, même si c’est la tienne, c’est quand même dans le dos qu’elle te poignardera.

lașitatea, chiar dacă este a ta, tot în spate te va înjunghia.

inextricable

le nœud gordien de la vie… pourquoi le défaire, pourquoi le couper ? je préfère le serrer un peu plus, pourvu qu’il résiste encore un moment…

nodul gordian al vieții… de ce să-l desfac, de ce să-l tai ? prefer să-l strâng și mai mult, în speranța că mai rezistă puțin…

noble d’esprit

je n’aime pas le favoritisme : je m’efforce de méconnaitre tout en égale mesure.

nu-mi place favoritismul : mă străduiesc să ne-cunosc totul în mod egal.

angry mob

putain, si j’exprimais le quart de ce que pense vraiment, en quelques heures il y aurait une foule enragée qui m’attendrait et me piétinerait devant mon immeuble.

dacă aș exprima un sfert din ceea ce gândesc cu adevărat, în câteva ore o gloată turbată de mânie s-ar aduna în fața casei mele pentru a mă aștepta să ies și a mă călca în picioare.

humour juif

ce qui me frustre le plus dans le passe-temps de la photo amateur est ce jeu de cache-cache que nous infligent les moments de grâce, qui ne se présentent essentiellement à nous que lorsqu’on n’a pas d’appareil photo sur nous. et même si nous décidions d’en porter un en permanence dans un sac à dos, je parie que le temps de tout sortir et de se mettre en position de shoot, le moment de grâce s’effacerait à jamais… ce n’étais qu’une théorie, jusque récemment, quand, en décidant que la qualité exécrable de la caméra de mon iPod n’était pas un obstacle majeur, j’ai pu finalement la démontrer par la preuve du contraire.

je n’aurais jamais pu prendre cette photo avec un vrai appareil, alors qu’avec mon iPod, sorti du fin fond de mes poches en deux temps trois mouvements, j’ai eu l’air de vouloir passer un coup de fil.

ceea ce mă frustrează cel mai mult atunci când vreau să fac pe fotograful amator este jocul acesta de-a v-ați ascunselea pe care îl joacă momentele de grație cu noi, împotriva voinței noastre. ele se îndărătnicesc să ni se arate doar atunci când nu avem aparatul foto cu noi. și chiar dacă am hotărî să purtăm unul cu noi în permanență, pun pariu că până să apucăm să apăsăm pe declanșator, momentul de grație se evaporă. însă asta nu era decât o teorie, până acum câteva luni când, hotărând că execrabila calitate a lentilei iPod-ului meu nu constitue un obstacol major, am putut să o și demonstrez, reușind o probă a contrariului.

n-aș fi putut nicicând face această fotografie cu un aparat adevărat, pe când cu iPod-ul, scos din fundul buzunarelor în doi timpi și trei mișcări, m-am făcut că răspund la un apel…

mort et en tiroir

un ami me demande pourquoi je ne fais pas plus d’efforts pour me faire publier. je lui résume ma position face à l’édition : un cadavre se décompose peu importe si on lui prodigue ou pas des sépultures. autrement dit, je sais que je suis éditable, mais c’est un constat auquel j’arrive sans enthousiasme. c’est d’ailleurs un processus souhaitable, mais pas indispensable.

un prieten mă întreabă de ce nu fac mai multe eforturi pentru a publica. îi rezum poziția mea față de actul editării : un cadavru se descompune indiferent dacă i se aplică sau nu ceremonia înmormântării. altfel spus, știu că sunt publicabil, dar e o concluzia la care ajung fără prea mult entuziasm. cred, dealtfel, că a publica este un proces de dorit, dar nu indispensabil.