un être aux aguets

malgré l’appétence du réel pour le désastre, je suis constamment déçu, car mon imaginaire arrive à faire bien mieux. cela arrive aussi parce que le réel est tellement brouillon, il s’éparpille et il entame trop de désastres à la fois, pour ensuite les abandonner comme un déserteur nonchalant. alors que moi, je n’ai rien à cirer des malheurs des autres, obnubilé par la vigueur du mien.

în ciuda poftei pe care o are realul pentru dezastru, sunt perpetuu dezamăgit, pentru că imaginarul meu reușește să îl depășească. dar aceasta se întâmplă și pentru că realul este cam nepriceput, și împrăștiat, se lansează în mai multe dezastre în același timp, pentru a le abandona mai apoi ca un dezertor nesimțit. în timp ce mie mi se rupe de nenorocirile altora, obnubilat fiind de vigoarea propriei mele nefericiri.

2 thoughts on “un être aux aguets

Leave a Reply