quantum de la défaite

j’ai vraiment connu des mecs qui venaient des anciennes colonies françaises et qui portaient des drôles de noms : Desiré LaVictoire,  Aimé LaLiberté, et ainsi de suite…
avoir pour nom de famille “la liberté” ou “la victoire” c’est comme avoir une bite de blanc dans tes sphincters identitaires, une bite trans-héréditaire à jamais plantée dans ta postérité. la liberté ? non mais on rêve, c’est quand même le comble de la malice et de la noircissure (sic!)… la victoire ? la victoire de qui ? contre qui ? du colon blanc et puissant contre des natifs qui deviennent des faux indigènes une fois qu’ils ont été permutés à volonté sur l’échiquier géo-politique ?… quelques générations plus tard, ils pourraient oublier cet enculage originel, mais non, ils ne peuvent pas, car leur nom est là pour toujours, pour leur rappeler de manière sarcastique une humiliation que l’on a voulu pérenne. comme si un enfant né d’un viol pourrait finir par être fier du nez aquilin hérité de l’agresseur de sa mère…
et puis, pour que le déshonneur soit complet, remarquez la moquerie complémentaire du prénom, imposé par l’autre monstrueuse machine d’asservissement : le christianisme.

am cunoscut indivizi care proveneau din fostele colonii franceze și care purtau nume oarecum nostime : Desiré LaVictoire,  Aimé LaLiberté, și așa mai departe… să ai ca nume de familie “libertate” sau “victorie” este ca și cum ai avea un mădular de alb adânc în sfincterele tale identitare, un mădular trans-ereditar înfipt pentru totdeauna în posteritate. “libertate” ?, nu serios, asta e culmea maliției și a negrului din cerul gurii (sic!)… “victorie” ? victoria cui ? împotriva cui ? a colonistului alb împotriva nativilor care devin astfel falși indigeni, odată ce au fost permutați după bunul plac pe eșichhierul geo-politic ?… câteva generații mai târziu, ar putea uita această sodomizare existențială originară, dar nu, iată că nu pot, pentru că numele lor de familie este acolo, dăinuie, le amintește de manieră sarcastică o umilință pe care cineva a dorit-o perenă. ca și cum am cere unui copil născut în urma unui viol să fie mândru de nasul acvilin moștenit de la agresorul mamei sale…
în fine, pentru ca dezonoarea să fie completă, remarcați vă rog batjocura complementară a prenumelui, băgată pe gât de către cealaltă monstruoasă mașinărie a subjugării : creștinismul.

Leave a Reply