exaltant, n’est-ce pas ?

j’aimerais être un arbre. un arbre en hiver, un arbre sans feuilles. un arbre déterré, un arbre écorcé. j’ai envie d’être un arbre couché, un arbre abattu, un tronc scié. j’aimerais être le cercueil pimpant de ma vie en décomposition. ce trou n’est point celui que j’ai fait en arrachant mes racines, mais qu’importe, laissez-moi y descendre.

je sais, je sais, vous vous demandez : comment est-il possible d’aller s’enfiler un panier de frites après avoir écrit tout ça ? et pourtant…

aș vrea să fiu un arbore. un arbore în plină iarnă, un arbore fără frunze. un arbore dezrădăcinat, un arbore fără scoarță. aș vrea să fiu un arbore culcat, un arbore doborât, un trunchi tăiat. aș vrea să fiu sicriul mirosind a nou al vieții mele în descompunere. groapa aceasta nu este cea pe care am făcut-o smulgându-mi rădăcinile, dar nu contează, dați-mi voie să cobor în ea.

știu, știu, vă întrebați cum este oare posibil ca după ce am scris toate frazele astea să mai mănânci cu poftă o porție de cartofi prăjjiți… și totuși…

Leave a Reply