far away, so close…

ceci est juste une petite publicité pour le film “The American” réalisé par Anton Crobijn. une petite merveille de style, presque une toile de peintre en ce qui a trait aux couleurs et à la photographie. un rythme lent, mais dense de tout le poids dont les menus détails le chargent sans aucune fausse note.

mais la scène pour laquelle j’ai décidé d’en parler ici est celle du tout début, criante de vérité et tellement rafraîchissante… enfin du naturel, enfin de l’idiosyncrasie du tueur. merci Corbijn, tu balayes du revers de main toute la merde hollywoodienne avec ses soi-disant tueurs bavards jusqu’à la nausée, et avec leur “victimes” qui se sauvent neuf fois sur dix…

the american – refreshing scene

aceasta este doar o mică publicitate pentru filmul “The American”, regizat de Anton Corbijn. o mică minune de stil, comparabilă cu o pânză de mare pictor în ceea ce privește coloarea și fotografia. un ritm lent, dar foarte dens, greu de însemnătăți smulse detaliilor, și absența oricărei note false fac din el un film de excepție.

însă scena pe care m-am decis să o pomenesc aici este cea cu care filmul debutează, strigătoare de adevăr și atât de răcoritoare… în sfârșit o abordare naturală, în sfârșit expusă o adevărată idiosincrazie a ucigașului… mulțumesc, Corbijn, reușești să mături cu dosul palmei tot rahatul hollywood-ian cu așa-zișii săi ucigași guralivi până te ia cu greață, și cu victimele lor care reușesc să scape aproape de fiecare dată…

Leave a Reply