ça crève les yeux

voilà, si l’on me demande le nom d’une femme qui, par son oeuvre d’artiste, m’a touché au plus profond de mon âme, et que je peux sans hésiter placer parmi les esprits qui m’ont essentiellement influencé, alors je dis : Sybille Ruppert.

SybilleRuppert

son oeuvre s’élève au dessus des questions sur la différence genrée, sa féminité est imperceptible dans son travail car celui-ci me semble tellement culotté, tellement sincère et loin de toute pudeur existentielle qu’il pourrait être facilement considéré trop osé même pour le plus désinhibé des hommes. pourtant moins célèbre qu’eux, elle n’a rien à envier à Bellmer ou bien à Giger; au contraire, mis à côté d’elle, le premier me paraît tout à coup pris dans une obscénité autopoïetique, et le deuxième atteint d’un maniérisme impersonnel…

je mets Sybille Ruppert parmi les artistes qui ont dénoncé avec une force inouïe la misèrable condition humaine, et qui ont déploré avec la plus intense violence le fardeau de la chair… “j’écrasai le ver luisant” ne peut être, à mon avis, l’oeuvre d’une femme, ni d’un homme d’ailleurs, sinon celle d’une inventivité et d’une intelligence venues d’un au-delà où les interdits n’ont tout simplement pas de sens. sa sensibilité semble avoir compris la complexité de l’âme humaine comme si cette dernière était d’un dépouillement ridicule, et la souffrance dans laquelle baignent ses personnages m’apparaît comme si elle m’était présentée à travers l’impitoyable oeil d’une divinité inquisitrice.

elle est morte début en juillet 2011, seule et presque oubliée, à 69 ans, dans son appartement parisien…

1971-Ruppert-Flucht

Soeur-Epouse-Ruppert

Ver-Luisant-Ruppert

iată, dacă mi se cere să numesc o femeie care, prin opera ei de artistă, m-a impresionat până în străfundul sufletului, și pe care aș putea s-o așez fără ezitare printre spiritele care m-au influențat de o manieră esențială, atunci am să spun : Sybille Ruppert.

opera ei se ridică deasupra întrebărilor privind diferența de gen, feminitatea sa este imperceptibilă în lucrări, postura sa artistică mi se pare atât de temerară, atât de sinceră și de îndepărtată de orice pudoare existențială încât ar putea fi considerată cu ușurință prea îndrăzneață chiar și de către cel mai dezinhibat dintre bărbați. deși mai puțin celebră decât ei, ea nu are nimic de invidiat de la Bellmer sau de la Giger; din contră, puși lângă ea, primul mi se pare că este dintr-odată cuprins de o obscenitate autopoietică, iar al doilea atins de un manierism impersonal…

o așez pe Sybille Ruppert printre artiștii care au denunțat cu o forță nemaivăzută precaritatea condiției umane, și care au deplorat cu cea mai intensă violență povara cărnii… “j’écrasai le ver luisant” nu poate fi, după mine, opera unei femei, și nici a unui bărbat dealtfel, ci cea a unei inventivități și a unei inteligențe venite dintr-un tărâm în care interdicțiile nu au pur și simplu nici un sens. sensibilitatea ei pare să fi înțeles complexitatea sufletului încât el apare ca fiind de o despuiere ridicolă, iar suferința în care sunt plonjate personajele sale ne apare ca și cum ne-ar fi prezentată prin perspectiva nemiloasă a unei divinități inchizitoare.

a murit în iulie 2011, singură și aproape uitată, la 69 de ani, în apartamentul său parizian…

Leave a Reply