tweetr

înainte de a vizita contul meu de tweeter, citiți vă rog pledoaria
avant d’aller visiter mon compte tweeter, prière de lire le plaidoyer

pledoarie pentru un altfel de tweeter…

pe de o parte…

gândurile noastre vin de regulă în sincope, cugetarea este adesea o colecție de impulsuri distincte. desigur, un creier antrenat poate dirija această rafală de idei trasoare ca să formeze un singur raționament, complex și coerent, ce se dezvoltă în timp, asemeni unui desen ce ar fi format din găurile pe care proiectilele gândurilor le lasă pe fațada maleabilă a posibilităților limbii.

însă nu este mai puțin adevărat că nu putem avea un control absolut asupra procesului reflecției, și că multe dintre ideile care ne vin nu se potrivesc cu raționamentul pe care îl avem în desfășurare. unele dintre aceste fragmente, deși nepotrivite contextului, au o calitate și o autonomie ce ne determină să le notăm, ca pe un fel de produse derivate ale cogitării noastre principale. și devin cu atât mai interesante cu cât ele sunt gratuite, lipsite de orice constrângeri, sunt un bonus nesperat al gândirii noastre încadrate, aplicate.

aceste mici sclipiri sunt pentru mine dovezi clare ale libertății spiritului. de aceea poate le păstrăm, ca-ntr-un ierbar pentru scânteile minții. și pentru că alții înaintea noastră le-au împărtășit cu noi pe ale lor, și pentru că aceste frânturi de gând pot avea un efect real și o influență palpabilă asupra noastră, ne învoim să le arătăm și noi, dar numai după ce suntem siguri că pot supraviețui singure, indiferent dacă sensul lor este evident sau dacă el rămâne obscur.

pe de altă parte…

tweeter este un ustensil, eficace, bine construit, și în plus destul de polivalent. el îndeplinește cu brio scopul utilitarist cu care a fost conceput, acela al reacției la cald, al promptitudinii, al atitudinii “cu un ochi în real și cu celălalt în ecran”, al urgenței fiziologice a raportării, a tentației irepresibile a comunicării, a vanității de a-și amesteca opinia în noianul opiniilor celorlalți. însă se pare că formatul tweeter se pretează și la anumite deturnări, de tip artistic sau estetic, de tip angajat sau complet gratuit.

dar chiar și cei pe care i-am observat că îl folosesc de o manieră ne-ortodoxă, nu îndrăznesc să o facă integral, de vreme ce pe lângă micile digresiuni de ordin auctorial cu toții se supun menirii esențiale a tweetului, și anume aceea de a raporta în timp real evenimentul considerat demn de acest nume. încă nu am dat peste un cont tweeter care să fie complet pervertit de la menirea lui de a reprezenta clipa prezentă, de a încerca să capteze instantaneitatea. un cont cu un obiectiv creativ distinct, cu o clară abordare artistică, vizând structural perenitatea.

nici eu nu-mi propun să transform radical acest media, deoarece principiile ce îmi ghidează scriitura mă împiedică. ceea ce cred că pot face în schimb este să-l scot din prezent, să-l “eliberez” de presiunea actualului, să redau astfel o rezistență în timp a cărămizilor din care este făcut. arhivarea să nu se mai facă automat, spre deșeu, și privirea înapoi să nu se mai facă doar la nevoie, în scopul punctual al recuperării unei informații precise. lectura retrospectivă să fie valorizată de conținutul a-temporal al tweet-urilor, pertinența frazelor să rămână constantă odată cu trecerea timpului. provocarea este deci dublă, aceea a a-temporalității, dar și aceea a adaptării unui conținut inedit la exigențele de concizie ale formatului tweeter.

așadar…

așa cum spuneam mai sus, destul de des, spiritul produce scurte fragmente de gând autosuficiente, autonome, ce nu reprezintă părți din idei mai ample și ce nu se pretează cu dificultate unor dezvoltări logice ulterioare. atunci când suntem în prezența unor pepite de raționament refractare la orice aprofundare sau inserare într-un cadru mai larg, atunci știm că avem de-a face cu un conținut potrivit pentru formatul celor 140 de caractere. și atunci tweetăm.

***

plaidoyer pour un autre type de tweeter…

d’un côté…

nos pensées viennent en syncopes, la réflexion est faite souvent d’une collection d’impulsions bien distinctes. certes, un cerveau entraîné peut diriger cette rafale d’idées traçantes de manière qu’elle forme un seul raisonnement, complexe et cohérent, qui se développe dans le temps, sur le modèle d’un dessin que formerait les trous que les projectiles des pensées laisseraient sur la façade malléable du potentiel linguistique.

mais il n’est pas moins vrai que nous ne pouvons pas avoir un contrôle absolu sur le processus de l’introspection, et que nombre d’idées qui nous viennent ne cadrent pas avec l’argumentation que nous sommes en train de développer. certains de ces fragments, quoique inadéquats pour leur contexte, ont une qualité et une autonomie qui nous poussent à les consigner et à les regarder comme des produits dérivés de notre cogitation principale. et ils deviennent d’autant plus intéressants qu’ils sont gratuits, dépourvus de toute contrainte, sont le bonus inespéré de notre pensée encadrée, appliquée.

ce petits scintillements sont pour moi la preuve indéniable de la liberté de notre esprit. c’est pour cela que nous les gardons, comme dans un herbier pour les étincelles de notre conscience. et parce que d’autres avant nous ont partagé les leurs, et parce que ces fragments de pensée peuvent avoir un effet réel et une influence palpable sur nous, nous consentons de montrer aussi les nôtres, mais seulement après nous avoir assurés qu’ils peuvent survivre tout seuls, peu importe si leur sens est évident où s’il reste obscure.

d’un autre côté…

tweeter est un outil, efficace, bien conçu, et qui plus est, assez polyvalent. il remplit pertinemment le but utilitariste qu’on lui a assigné, celui de la réaction à chaud, de la promptitude, de l’attitude “un œil sur le réel et l’autre sur l’écran”. le but de l’urgence physiologique du mouchardage, de l’irrépressible tentation de communiquer, de la vanité de mêler son opinion dans le capharnaüm des opinions. seulement, il me semble que le format de tweeter se prête aussi à des détournements, de type artistique ou esthétique, de type engagé ou complètement gratuit.

mais, j’ai remarqué que même ceux qui sont en train d’utiliser twitter de façon non-orthodoxe, ils n’osent pas d’aller jusqu’au bout, puisqu’à côté des petites digressions d’ordre auctorial, tous se soumettent au dessein bien arrêté du tweet, plus précisément celui de rapporter en temps réel l’événement que l’on considère digne de ce nom. je ne suis pas encore tombé sur un compte tweeter qui soit complètement perverti de sa mission de représenter l’instant présent, d’essayer de saisir l’instantanéité. je n’ai pas vu de compte dont l’ambition créative soit distincte, dont la démarche artistique soit nette et limpide, un compte qui vise de manière structurelle la pérennité.

moi non plus, je ne me propose pas de transformer radicalement ce média, puisque les principes qui guident ma démarche textuelle m’en empêchent. ce que je crois possible par contre c’est de l’extraire du présent, de le “libérer” de la pression que lui impose l’actuel, de redonner une résistance temporelle aux briques dont il est fait. que l’archivage ne se fasse plus automatiquement, vers le déchet, et que le regard rétrospectif ne se porte plus uniquement au besoin, en raison d’une récupération ponctuelle d’une information précise. que la lecture rétrospective soit valorisée par le contenu a-temporel des tweets, que la pertinence des phrases reste constante avec le passage du temps. la provocation est donc double, celle de l’a-temporalité, mais aussi celle de l’adaptation d’un contenu inédit aux exigences de concision du format tweeter.

par conséquent…

tel que je l’affirmais ci-dessus, la plupart du temps, l’esprit produit des courts fragments de pensée autosuffisants, autonomes, qui ne représentent pas des tranches d’idées plus amples et qui se prêtent difficilement à un développement logique ultérieur. lorsque nous nous trouvons en présence de pépites de raisonnement réfractaire à tout déploiement ou insertion dans un cadre plus large, alors nous savons que nous avons affaire à un contenu approprié pour le format des 140 caractères. et c’est là que nous tweetons.