bucurești 2

***

nemușcat

de când mi s-a copt sufletul
mă strădui să găsesc o femeie care să poată mușca din el,
o femeie cu dinți ascuțiți și puternici,
care să smulgă bucăți din pulpa lui aspră și crocantă.

sufletul meu e roșu și zemos pe dinăuntru, iar dacă coaja lui e tare,
e pentru ca o femeie cu dinți ascuțiți și puternici,
o femeie careia nu-i e teamă să muște din suflete,
să facă din el fructul său preferat.

sufletul meu nu poate fi tăiat felii, zeama lui
trebuie să se scurgă direct în bărbia unei femei cu dinți ascuțiți și puternici,
atunci când ea mușcă fără teama de a se murdări
de un suflet din care nu a reușit să muște nimeni.

sufletul meu copt, numai bun de mușcat,
are un sâmbure pe care nu l-a văzut nimeni, niciodată, și pe care
numai o femeie, cu dinții ei ascuțiți și puternici,
ar putea să-l descopere, prin mușcătura ei îndrazneață.

pentru că sâmburele sufletului meu este o dragoste adevărată,
pentru o femeie cu dinți ascuțiți și puternici,
o femeie căreia nu-i e teamă de sufletele cu sâmburi.

***

pe fir

eu tac,
dar tu știi că tăcerea mea
nu încetează să te-asculte.
într-adevăr, pauza e lungă,
dar niciunul încă,
nu am pus receptoarele în furcă.
respirăm liniștiți
la capetele unor fire diferite,
și ne facem că vorbim
pe cealaltă linie,
dar nici eu nici tu
nu am pus receptoarele în furcă,
încă…

***

peste zi

nepăsătoare îți scuturi în prag
șiragul de priviri ce ți-au fost prinse la gât
de bărbații întâlniți în drum spre casă.

în vizuina ei ecarlată și umedă
limba ta este o jivină gata în orice moment
să se apere și să atace.

într-o clipită, hainele tale cad
ca niște pleoape ce se deschid;
ochii mi se umplu de goliciunea ta.

din fotoliu, doar privirea ta se ridică;
seara se întinde pe creasta sânului tău
uitat într-o pată de lumină;
ai ajuns la pagina 37.

în timp ce parcurgi un capitol,
la fel de tăcut,
în gradină se nasc
câteva zeci de fire de iarbă.

încerc sa deslușesc hieroglifa vie
de la încheietura coapselor tale;
mâna mea nu știe să mângâie
decât cu vocea ta tare.

ne răsfoim cu atenție
până la punctul culminant;
ca de obicei, epilogul
ne surprinde pregătiți.

verbul a intra se reîncarnează în geamăt
ori de câte ori închizi ochii,
chiar sub ochii mei.

fruntea ți-e plină de griji
dar puțin mai jos, în privire,
s-a decantat plăcerea.

adormi învăluindu-mă în duioșie,
așa cum un nor
învăluie un alt nor.

***

ora exactă

potrivim cu limbile
mâinele acestui moment,
înțepenit în viitor,
ca o gură fără chip.

potrivim cu mâinile
limbile acestui timp mut,
fără secundar,
ca un chip fără gură.

potrivit de limbă și de mână,
tic-tac-ul inimii duble
răzbește prin pleoape
și buze închise.

***

țesătură

ce-o să fie
când ne vom reuni ?
mă întrebi de pe-acum.
nu vor mai fi scrisori,
nu-i așa ?,
la capătul covorului
pe care îl așternem
de-aici până atunci,
în cuvinte.
așa e, n-o să-ți mai scriu
însă o să te scriu.
o să te împrăștii în vorbele
în care o să mă adun
pentru ca tu să fii una
cu mine.

***

freatică

în timp, imperceptibil,
privirea mea s-a golit de tine
ca o tandrețe fisurată într-un colț.
însă prezența ta s-a scurs
în subterana mea inimă
ce încă pompează involuntar amintirile.

dacă te-ai apleca și ai lipi urechea
de crusta de umbră
pe care o desenezi în fiece clipă,
ai putea să auzi elogiul spontan
pe care l-ai abandonat de viu,
zumzetul peste care ai închis
capacul renunțării.