1995- tumori sentimentale

plachetă scrisă în 1995 – 1996, în Belgia
cuprinde 34 de poeme în română

o selecție :

***

poezie patriotică

patria nu însemnă peisajele minunate
și nici măcar unicitatea lor
(acestea le putem găsi, dacă suntem sinceri,
în multe alte patrii care nu ne aparțin).
patria este un amestec al tuturor acestor bunătăți
comune tuturor patriilor,
și de care, câteodată, ne este rușine să fim mândri,
cu lucruri obișnuite, chiar vulgare, cum ar fi
zilele vieților noastre,
dăruite plaiurilor cu care una suntem;
țărâna adunată între degetele picioarelor goale
țărână care este doar o fărâmă din aceea
care a pătruns deja în trupurile noastre
legându-ne prin legea gravitației sentimentale
de bărăgane și poiene;
înjurătura prietenească și senină
dojană și încurajare;
puterea de a spune, răspicat,
că ți-e dor de țară.
patria înseamnă a rosti, românește, patrie.

***

mort de viu

iertați-mă, doamnelor, domnilor,
că am comis
gestul acesta, acela și celălalt,
însă eram sub influența vieții
deși, of, trăisem atât de puțin.

***

golgotă

unde ? de ce ? și până unde ?
și dacă da, de când ?
ce simplu-i totul
și ce fără de rost îmi pare.
unde-i vacarmul
care-o să rămână-n cronici ?
de ce mă privați
de scandalul celebrității ?
de ce sunt atât de puțini
și de ce trec aproape neobservat printre ei ?
duc totuși o cruce-n spate
sunt plin de sânge,
și am o mină sfârșită :
atunce unde-i gloata-nnebunită
de controversa mea rănită ?
aici ? acum ? deja ?
vreți să începeți ?
nu se mai poate amâna puțin ?
nici discipolii mei nu au ajuns;
cine ? tot așa ? de-atunci ?
și ăștia doi sunt tot de teapa mea ?
profeți spuneți ?
și toți gură-cască ăștia pentru ei veniți ?
și eu ? eu, marele artist,
al crimelor din altruism ?
o să plecăm ? de tot ?
și dacă da, ne-așteaptă cineva ?
la drept vorbind mi-e frică,
și dacă mor, și dacă mor
e bine ? și de ce ?

***

revelația cotidiană, de seară

mă privesc în oglindă
și umbra principală a ființei mele,
rămasă pe marginea unui drum virgin,
îmi arată clar
sexul neutru al creierului, asaltat
de cete de hormoni frustrați,
rezonabil de raționali.
… timpul încețoșează memoria
cu aburii unui perfect descompus
și umbra mai vâscoasă a ființei mele
tremură
se sparge într-un strigăt interior :
e exilul !

***

macabrism artistic

dacă m-aș antrena cu-ncăpățânare
aș putea să joc de unul singur
o întreagă-nmormântare;
aș conduce dricul,
ce bice mi-aș mai trage pe spinare,
aș face un pic pe mortul,
apoi m-aș ridica să-i dau popii ortul,
și pe groparul l-aș face cu îndemânare,
pământul mi l-aș prăvăli-ntr-o jale mare.
dacă m-aș antrena cu-nverșunare
cred că m-aș putea clasa primul
din nu știu câți concurenți
din nu știu ce concurs
din… nu știu ce mi-o fi venit
să mă apuc de un sport atât de tâmpit.

***

anunț umanitar

de la un timp,
a dispărut copilăria mea.
era acoperită cu vălul inocenței
și obișnuia să plece mereu
până pe marginea cascadelor râsului.
părinții mei au anunțat târziu
(poate prea târziu)
această minoră lipsă
și asta doar pentru că
ceva timp după aceea,
o carcasă oxidată de griji
a ascuns sufletelor apropiate
teribila veste.
celor care au văzut ultimile ei jocuri
le cerem ajutorul memoriei;
deși am pierdut speranța
să o regăsim încă în viață
am vrea măcar să-i punem la cap
coroana regretelor noastre
și să-i păstrăm cel puțin
cenușa amintirii.

***

am văzut

am văzut iubiri care pur și simplu nu-și suportau împlinirea.
am văzut egoisme prea pline de ele însele, pline ochi
și care se revărsau din când în când în atitudini contradictorii.
am văzut perfecțiuni triste, incapabile de a mai atinge ceva,
izolate prin însăși desăvârșirea lor.
am văzut uri bucuroase că sfâșie, că își ating în sfârșit prăzile.
am văzut morale trăindu-și cu voluptate violările.
am văzut dureri atât de convinse și de convingătoare,
că ar fi năruit orice alinări.
am văzut altruisme neglijându-se într-atâta,
că ar fi provocat dezgustul oricărui beneficiar.

ochii mei, plini de toate acestea, îmbibați de mirări,
au clipit din timpuri.