1993 – jurnal poetic

plachetă scrisă în 1993, în România
cuprinde 39 de poeme în română
și 21 de ilustrații “in house”

o selecție :

***

frivolitate

l-am tot așteptat pe mâine
și n-a mai venit niciodată.
Carl Sandberg

oamenii s-au culcat și-l visează pe mâine.
oamenii și-au investit toți banii în mâine
(la bursă, cele mai bune acțiuni sunt ale lui mâine).
poeților le-a tremurat pana creându-l pe mâine;
copiii adorm cu mâine în gură, sugându-l;
lucrătorii s-au dezbrăcat obosiți, aruncându-l
printre hainele lor murdare pe mâine;
pensionarii au adus un pahar de apă lângă pat
și l-au scufundat în el pe mâine;
toată ziua speranțele îndrăgostiților s-au luptat
să-l dea afară și să și-l bage în suflet pe mâine.

și abia mâine seară când vor fi realizat,
că a fost iarăși un nenorocit de astăzi,
oamenii se vor culca și-l vor visa pe acest mâine
care are prostul obicei de a întârzia regulat,
exact cu câte o zi.

***

capitulare

după ani de asediu,
într-o bună zi
n-am mai rezistat
și a trebuit să flutur
versul alb
al predării sentimentelor
în fața tehnicilor poetice.

***

paralizie

întoarse absent de mâini firave,
există ceasuri care,
cu tic-tacul lor calm,
par a povesti în fiecare zi
ceea ce s-a întâmplat
ieri la aceeași oră.

***

pârjol

cuvintele au murit
încercând să salveze sensurile
din vâlvătaia gândurilor.
și pentru că nimeni nu a înțeles
importanța și valoarea sufletului
în care s-a produs sinistrul,
zac acum, afumate cadavre,
putrezind prin sertare și librării.

***

am să aștept

urmând același concept
(să tot forțăm posibilitățile limbii)
am să vă aștept dragi poeți,
să terminați de reinventat româna,
și să revenim în punctul de plecare
acolo unde o să pot și eu,
individ perfect cenușiu,
să scriu în modul cel mai firesc
pentru a deveni genial.

***

înainte de rămas bun

deși noaptea cărțile mă aruncă departe,
din ce în ce mai departe de tine,
iar ziua fac ușor saltul înapoi
pășind mărunt alăturea-ți;

deși acum sunt destul de tânăr
pentru a mă juca de-a distanțele,
iar efortul acesta imens
îl consider întreținerea formei;

știu că va veni o zi
când inocența și suavitatea ta
se vor fi ofilit odată cu mușchii duplicității
și când voi rămâne fidel celor veșnic tinere,
gândurilor mele.

***

iubicid

privirea ți-a sclipit un moment,
și s-a înfipt ucigașă în mine.
nici n-am simțit cum sufletul despicat
a început să sângereze sentimente
(aici lipsește un vers pentru că eram uluit).
apoi m-ai amenințat cu nebunia
și mi-ai golit buzunarele de toate împotrivirile.
unde ai fugit cu indiferența mea ?
adu-mi înapoi nepăsarea, ființă prădătoare!

***

tu nu mai ești tu

tu nu mai ești tu.
ești aceea
care zace în mine fără să o văd.
aceea pe care, uneori, o zăresc
(întotdeauna în fața mea
și întotdeauna cu spatele)
iar, alteori, o uit pentru o clipă
pentru a tresări mai apoi.
aceea care tace, tristă, când tu vorbești,
aceea care mă ceartă, când tu te resemnezi.
cea care va rămâne în mine
când tu vei pleca.

***

grea temniță, pe viață

iubirea a murit.
prezent doar eu prin preajmă,
principal suspect,
iată-mă închis.

frig și întuneric în celulă,
oriunde caută,
privirea-i numai umezeală.

cine știe pe unde, s-a furișat înăuntru
singurătatea, apatică jivină,
pe care o hrănesc cu amintiri mustind de tine.
blestemat fie cel ce-a adăugat gratii
fostului paradis, sufletul meu.