1994 – dezamăgiri neîmplinite

plachetă scrisă în 1994, în România
cuprinde 35 de poeme în română

o selecție

***

singur, ca un punct prins între două intervale deschise.

***

osteneală

am adunat,
mereu cu ochii ațintiți
la răcoarea zilelor
ce se apropie, tot mai distantă,
vreascuri și foi tipărite.

e aproape ziua
când soarele va răsări
cu o pătură pe el
iar eu îmi voi adăposti
turmele de amintiri
în peștera mea de cețuri.

îmi voi aprinde un foc firav
și mă voi cufunda să hibernez
în măduva cuvintelor.

când primăvara va veni din nou,
să intrați și la mine;
nu mă treziți, înveliți-mă mai bine
și aprindeți un foc din hârtii
ca un mic rug.

***

semne

aripa jumulită-a speranței se zbate-n zadar,
pana de pe urmă zace la capătul rândului,
ultime lacrimi se zvântă-n călimară;
în curând n-o să mai am timp
decât pentru tristeți fără cuvinte.

***

nerăbdare

am tot cuprins cuvintele
în palme
le-am tot răsucit
dar nu le-am dat
de capăt.

amstrânsașadetarecuvintele
cămădureaudegetele
niciozeamănuaieșitdinele.

când
le-am
dat
drumul
s-au
lăbărțat
cred

muriseră.

***

resemnat

aștept
să se sfârșească
termenele de reacție
ale tuturor proceselor mele chimice
cu viața.

***

pretutindeni absent

salt după salt
în neant.
predați-mă undeva !
vântul spulberă cu stele
dune de spații mă pierd,
predați-mi sufletul undeva !
universul îmi strânge urmele,
mortul din spatele meu
se agață cu mii de mâini :
predă-mă și predă-te undeva !

***

meteor

trist mă privește acum
melancolicul crater
spulberat pe relieful inimii tale;
nicio șansă nu ți-a fost dată
nestatornice suflet al meu
inutil de pe orbită desprins.

***

atât loc liber

mi-e frig.
și cum altfel mi-ar fi
când nu suntem decât
(fizica ne obligă să credem)
o adunătură de atomi
meschini
care se țin la distanță
și se atrag cu o putere egală.
prin noi e atât loc liber
– umanitate rimează cu densitate –
încât de n-am fi așa de încrâncenați,
ar putea să sufle vântul
printre celulele noastre.
rece e vidul din mine
și tare mi-e frig.

***

grafie

procesiune de siluete funebre
caractere cernite, mărșăluind triste,
spre semnul tulburat al exclamării,
cuvântul fericire !

***

Alexandrei

zeci de dansatoare pasionale
se zbuciumă în tine :
lasă-ne să dansăm.
însă decenta-ți siluetă
le reprimă și le zăvorăște
într-un fin tremur nervos.
dansatoarele se sufocă
și mor
și abia atunci începi să dansezi.

ce păcat, voioșia ta
nu mai poate fi decât
salutul fluturând
al mânecii cămășii unui ciung.

***

să oprești timpul

am vrut să te păstrez lângă mine
și mi-am tăiat răsuflarea;
am vrut să te păstrez lângă mine
și m-am abținut de-a mai clipi;
am vrut să te păstrez lângă mine
și mi-am încleștat disperat pumnii;
am vrut să te păstrez lângă mine
și-am șoptit : vreau să te păstrez lângă mine;
dar probabil că toate aceste disperate eforturi
mi-au dat un aer amuzant
de vreme ce, zâmbitoare, mi-ai întors spatele
și-ai plecat.

***

credință cuantică

ce biserică mai e și asta,
abandonându-și toate demnitățile ?
mâine, când o să se descopere
enzima conștiinței,
preoții or să iasă în stradă
să strige noile blasfemii electrostatice
– fiecare quark e un mic dumnezeu -.

unde au lăsat superioritatea ignoranței
și a credinței goale ?
măscărici cărora fizicienii
le aruncă-n față teorii
ca niște tarte cu frișcă.
râd prostește și decretează solemn
scolastica atomică.

nu mai fac niciun rug,
până și cârnații cu care se îmbuibă, vicleni,
îi exorcizează în cuptoare
cu micro-unde
              unde ești
                   ești Doamne ?

***

pustiu

dureros,
durere surdă.
sentimente dau roată,
adulmecă.
înțepate
în nările sensibile
pier departe.
suflet pustiu,
pustiu dureros,
durere surdă.