livresque de chez livresque

biblio-univ-cernauti

biblioteca univer­sitară are aerul unui muzeu vetust, lipsit de orice interes. dacă aveți nostalgii cu modus operandi biblio­grafice de dinaintea erei infor­maticii, acesta este locul nimerit să vi le îndepliniți. cititorii sunt atât de puțini încât o apariție ca a mea creează o mini agitație care reușește să-mi flateze orgoliul. un mini sobor de functionărițe între două vârste se ocupa de cazul meu. după 15 minute de completat fișe la mână, mi se dă un timp de așteptare până “vin” cărțile : 45 de minute. mi-e teamă să întreb de unde vin ele. sunt instalat în sala de studiu a profe­sorilor. adică a bătrânilor savanți sovietici cărora le este străină manipularea unui computer.

fouille au corps social

platres

chercher les traces de Paul Celan à Chernivtsi en 2015 revient à chercher les traces d’Aristote dans le quartier des bistros d’Athene contem­poraine. même si cette société avait évolué “norma­lement”, il ne resterait pas grande chose. alors, avec toutes les secousses histo­riques qui l’ont malmené, qui l’ont poussé à changer radica­lement de statut, d’économie, de pays, de culture, d’ethnies, etc. que peut-il rester du Chernivtsi de l’époque d’avant la première guerre mondiale ? le pavage des rues et les façades dont les plâtres ont été bousillés par le temps…

la défilade des jours

Kobylyanska-night

rue Kobylyanska. un enfant crie, car il est resté en peu derrière ses parents. c’est l’angoisse produite par la peur d’être abandonné. je ne me souviens pas d’un seul moment de mon enfance où j’ai fait pareil… j’ai eu très tôt le sentiment que l’on ne peut pas ne pas être abandonné. j’ai eu la certitude que l’on ne peut pas sortir de l’état d’abandon institué une fois pour toutes à la naissance. abandonné à son sort. abandonné à la vie jusqu’à ce-que le néant nous reprenne. même enfant, j’ai compris que cela ne servait stric­tement à rien que de crier. par contre, pleurer, ça oui, j’ai énormément pleuré. car la meilleure conso­lation de l’être ce sont les larmes que l’on verse en circuit fermé, à cause de soi-même, par soi-même, pour soi-même.

en outre

universite

j’ai voulu faire le tour de la clôture de l’Université, en suivant sa muraille externe, les portes étant closes et l’institution fermée ce soir. la route qui longe la muraille s’est arrêtée brusquement, m’obligeant à faire demi-tour. on ne peut pas contourner cette université. parfois, l’université est incon­tournable, même si paradoxa­lement elle impose un revirement… on parle si peu de cette autre espèce d’incontournable, celle qui t’amène de force devant une chose pour mieux t’y interdire l’accès.

sans concession sur la voirie

pavement

l’état du pavage et des chaussées à Chernivtsi est un exemple parfait pour illustrer la notion de “délabrement”. la pierre qui chausse les rues semble intouchée depuis le moment où les autri­chiens l’ont posé là, début 1800. c’est la preuve patente d’un état et d’une adminis­tration locale effec­ti­vement pauvres et démunis.

froidement passionné

dacă obiec­ti­vitatea s-ar constitui din indiferență, din lipsa de afectare sau de implicare față de problemele celuilalt, atunci cred că aș putea deveni un model de obiec­ti­vitate. am o mare capacitate de a elimina, dacă îmi doresc, orice urmă de sim-patie sau de com-pasiune. numai cei ca mine ar trebui să aibă permi­siunea să fie subiectivi, și doar odată ajunși în punctul mort al indife­renței, numai odată stabiliți în apatie. plămădite acolo, subiec­ti­vismele au o savoare aparte, de judecăți părti­nitoare izvorând din nicăieri.

silencer instinct

nu am stofă de polemist. instinctiv, am căutat mereu să secret replica ce ucide, cea care lasă inter­lo­cutorul fără voce. spre regretul părții civilizate și educate din mine… impulsul de a îmi înțepa letal alocutorul nu se manifestă de-altminteri decât când acesta din urmă devine agresiv. ar fi vorba deci despre o reacție defensivă, dar radicală, menită să curme brusc și definitiv derapajul discursiv amenințător…

starea de grație

VieuxTram

 

aseară, în piața operei, am nimerit tocmai în momentul în care o mulțime de oameni se revărsau din teatru în stradă la sfârșitul vreunei repre­zentații… 2 observații :

- privind aceste fețe luminoase nu ai putea spune în niciun moment că această țară este prinsă într-un conflict armat deschis. dacă cultura nu este pace, atunci măcar ea are un gust pronunțat de pace.

- agitația și efervescența care se degaja din oameni era aceea universală a unui public ce iese dintr-o sală de spectacol, diferită de cea a exact acelorași persoane plimbându-se agale într-o după-amiază într-un parc… oamenii păreau animați, electrizați pozitiv cu încărcătura cultu­ralului. un fel des sures­citare fără cauză precisă, o iradiere ce îi face pe cei ce au suferit-o să fie la rândul lor radioși.

în numele tatălui

PinkCathedral

dimineață, în curtea catedralei lângă care am dormit azi-noapte un tată care se roagă împreună cu fiul său de 5–6 ani. după ce am ascultat azi-noapte (în mașină) o emisiune despre relația lui Kafka cu tatăl său (despre care m-am mai pronunțat acum ceva timp în momentul lecturii Jurnalului), mă gândesc ce puternică este pentru un copil influența unei figuri paterne care se roagă. îmi dau seama că, dacă am putut să mă desprind atât de devreme și atât de ușor de religie, a fost și grație faptului că niciun bărbat în jurul meu nu vădea o pioșenie pronunțată. ajutat probabil și de un machism teluric al societății copilăriei mele, am considerat că rugăciunea și starea de evlavie în fața unei divinități incerte erau niște apucături de femeie, și încă de femeie bătrână.

hostele mașină mică…

LikeHostel

prima victimă a împărtășirii detaliilor și a influenței opiniilor încon­jurătoare sunt chiar eu : iată-mă fără cazare în prima seară. din psihoza ambiantă de la București (o țară în război, oameni săraci și sălbă­ticiți, bucovineni de origine română care se refugiază în România, etc.) la care am sfârșit prin a mă opune neînțelept, mi-am creat părerea că nu prea sunt turiști. rezultat, cele două hosteluri de pe lista mea sunt pline. mai departe, cele 3–4 hoteluri din centrul orașului se dovedesc pline deasemenea. pic așadar în planul B, de la Bancheta din spate…

Cernăuți / Czernowitz / Чернівці

Theater Square

voiaj la Cernăuți.

am fost destul de moale de data aceasta, nu suficient de pe gustul meu. am trâmbițat cam mult această călătorie. am anunțat-o în stânga și în dreapta. destul de mult ca să-și piardă spiritul intim, auten­ti­citatea discreției pe care îmi place s-o asociez de obicei planurilor mele. la întrebări a trebuit să ofer detalii pe care altfel le-aș fi lăsat în negura nespusului. dar a trebuit să le rostesc, creând contururi ce mă vor dezamăgi cu siguranță prin imprecizia și neînde­plinirea lor. am construit cu răspun­surile mele premature un interes la ceilalți care îl depășește acum pe al meu. eu nu sunt omul previ­ziunilor, al plani­ficărilor, mai ales când acestea devin publice. și cu atât mai puțin al promi­siunilor, de care mă țin, dar pe care le evit pe cât pot. notorietatea planurilor mele îmi impune un sentiment al obligației de a le respecta, și un sentiment al ratării dacă ele deviază, chiar și atunci când îmi întrec așteptările. iar asta îmi ronțăie din senti­mentul libertății de mișcare, de acțiune.

interesul celorlalți a depășit acum interesul meu pentru propria mea acțiune. interesul lor a indus dezin­teresul meu. din interesul general s-a născut iată dezin­teresul meu particular.